Sport

Ziua rezilierilor de contracte

redȘtefan Bărboianu și Mircea Rednic sunt cei ce și-au reziliat contractele cu echipele la care evoluau.

În cazul primului, victoria stelistă cu 3-1 a adus și primele efecte.

În comunicatul de presă apărut astăzi pe pagina oficială a clubului dinamovist, a fost anunțată despărțirea pe cale amiabilă dintre jucător și club.

Vinovat de primul penalty acordat Stelei, oficialii din Ștefan Cel Mare au decis să renunțe la serviciile jucătorului.

Conform prosport.ro, Fane- așa cum îl numesc suporterii- este suspectat că ar fi avut anumite înțelegeri cu trupa din Ghencea. Informația reiese ca urmare al unui alt episod din finala Cupei României din 2011, în care Bărboianu a marcat în propria poartă, iar partida a fost câștigată de roși-albaștrii cu 2-1.

Bărboianu a îmbrăcat tricoul câinilor în sezoanele 2010-2011 / 2013-2015 și mai avea în contract un an și jumătate cu echipa antrenată de Flavius Stoican.

[quote_box_center]”Ne-am întîlnit, am discutat și am stabilit că este mai bine să ne despărțim, de comun acord. Nu are legătură cu penalty-ul făcut în meciul cu Steaua, dar este evident că a greșit grav acolo. Dacă dădeam afară jucători pentru că au greșit, după golul de 2-0 trebuia să dăm afară șapte inși.

Nu vreau să îl acuz pe Bărboianu de nimic. La Dinamo încercăm să facem altceva și el nu mai putea face parte din proiect. Vor mai pleca jucători în vară”, a comentat Dinu Gheorghe, președintele lui Dinamo pentru Dolce Sport.[/quote_box_center]

În ceea ce îl privește pe Mircea Rednic, tot într-un comunicat de presă a fost anunțată oprirea înțelegerilor dintre el și clubul prahovean.

Antrenorul sosit la Ploiești în iarnă, înlocuindu-l pe Gheorghe Mulțescu, nu se poate lăuda cu un parcurs prea bun. El a strâns patru victorii, șase înfrângeri și cinci remize.

Valentin Sinescu, antrenorul secund al “lupilor” va conduce echipa până la finalul sezonului.

Foto: româniatv.net, ziuaveche.ro

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top