Cultural

Ziua Marinei Române – 15 august 2017

ziua marinei române

Ziua Marinei Române este sărbătorită în fiecare an pe data de 15 august, o dată cu Adormirea Maicii Domnului. Aceasta din urmă este considerată ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni.

Ziua Marinei a fost prima oară serbată în anul 1902 la bordul crucișătorului Elisabeta, aflat în Portul Constanța. La festivitate a participat Ministrul Războiului din acea perioadă, Dimitrie A. Sturza.

Cu ocazia aceleiași festivități, Majestatea Sa Regele Carol al II-lea a decis ca singura școală de marinari români să se numească „Școala Navală a Majestății Sale „Mircea”, iar pe 15 august 1936 a fost botezat primul submarin român, intitulat „NMS Delfinul”.

Astăzi, în cadrul aceleiași festivități dedicate Marinei Române, se organizează diverse activități. Festivitatea debutează cu ridicarea pavilionului (începerea ceremonialului militar). După aceasta, câțiva marinari lansează pe mare o coroană de flori în cinstea marinarilor căzuți pentru patrie.

Festivitatea continuă cu o paradă a navelor militare, în cadrul căreia sunt executate exerciții demonstrative printre care stingerea focului în caz de incendiu pe navă, nesupunerea la controlul vamal, amenințarea navei de teroriști etc.

Ziua Marinei începe oficial atunci când Zeul Neptun ( numit stăpânul mărilor și al oceanelor) își face apariția pentru a da botezul milităresc și pentru a declara deschise jocurile marinărești ( fuga cu oul în lingură, alergarea în sac, trasul la parâmă și ștafeta marinărească).

Sunt expuse publicului mai multe arme și lansatoare de rachete, cât și torpile folosite în caz de război. În același timp sunt prezentate și nodurile marinărești.

Aviația Română și-a făcut și ea apariția cu două avioane de tip lancer plecate de la baza militară Mihail Kogălniceanu.

Festivitatea dedicată „Zilei Marine” se încheie cu retragerea torțelor și cu un foc de artificii.

 

Sursă foto copertă

Foto galerie: Corina Chiriac

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2016 Hyperflash.ro

To Top