Artiști

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A DANSULUI, 29 APRILIE

Dansul este una dintre cele șapte arte frumoase, alături de pictură, sculptură, arhitectură, literatură, muzică și cinematografie. Definit ca mijloc de exprimare artistică al unui mesaj, dansul constă într-o succesiune de mișcări expresive ale corpului uman, de cele mai multe ori în acordurile unei creații muzicale iar elementul coregrafic  este parte integrantă în orice montare scenică.

Jean-Georges Noverre (29 aprilie 1727-19 octombrie 1810), coregraf francez, este considerat  creatorul baletului modern, iar în memoria acestuia, UNESCO împreună cu Institutul Internațional de Teatru prin Comitetul Internațional al Dansului, au hotărât în 1982 ca în fiecare an, la data de 29 aprilie să fie celebrată  Ziua Internațională a Dansului.

În mod obișnuit, această zi a fost marcată în anii precedenți  cu organizarea unor spectacole de dans, ateliere de creație coregrafică, cursuri de dans, articole de presă  etc. Pentru al doilea an la rând, evenimentele artistice specifice lipsesc din programele instituțiilor de cultură din cauza restricțiilor impuse de evoluția pandemiei de COVID 19 aflate în vigoare, astfel că iubitorii acestei delicate arte vor fi și anul acesta privați de liberatatea de a participa fizic la un spectacol de dans.

Răzvan Mazilu este cunoscut ca un coregraf extrem de prolific și totodata surprinzător, angrenajele pe care le construiește într-o manieră sofisticată, exotică, dar clară și bine conturată, prin combinarea  elementelor  specifice artei dansului cu muzica, scenografia, costumul, lumina, și nu numai, i-au asigurat succesul incontestabil pe parcursul carierei. Domnia sa  a avut amabilitatea de a ne transmite câteva gânduri pline de optimism, referitoare la situația în mijlocul căreia tocmai ne aflâm, și din care ne este la îndemână să intuim dorința artistului de a reveni  cât mai degrabă posibil pe scena teatrului:

„Teatrul Odeon este singurul teatru din România care are un program longeviv și coerent dedicat artei dansului. Faptul că anul trecut și anul acesta nu ne-am întâlnit în sala de spectacol, conform tradiției, este doar un moment trecator, trist dar trecător. Sunt sigur că spectatorii noștri au dansul în suflet, știu că ne gândim unii la alții și că ne vom reântâlni curând in numâr mare-cum altfel?, să ne bucurăm de dans împreună. Pe foarte curând, deci…  Până atunci, provocat de Doamna Rodica Mandache- martor al carierei mele de-a lungul timpului, vă oferim un interviu special în care povestim și ne amintim de câteva momente și etape ale drumului meu în minunata lume a dansului și a teatrului”.

Așadar, toți iubitorii dansului și ai artei teatrale  sunt invitați să vizioneze astăzi de la orele 11.00, interviul pe care Răzvan Mazilu l-a înregistrat cu ocazia Zilei Internaționale a Dansului, cu Doamna Rodica Mandache, prin simplul acces la link-ul de mai jos:

https://www.facebook.com/teatrul.odeon/videos/845655836162885

 

 

 

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A DANSULUI, 29 APRILIE
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cele mai citite

To Top