Muzică

Zayn lansează primul single după plecarea din One Direction

După ce Zayn Malik a părăsit trupa One Direction lăsându-și fanii dezamăgiți de alegerea sa, revine în lumea muzicii și lansează prima lui piesă solo. Piesa se numește „Pillowtalk„ și are deja aproximativ 3 milioane de vizualizări pe YouTube.

În momentul în care acesta a părăsit trupa a ținut să menționeze că vrea să stea departe de scenă și de agitație: „Viața mea alături de One Direction a fost mai mult decât mi-aș fi putut imagina. Însă, după 5 ani, simt că este momentul să părăsesc trupa. Aș dori să-mi cer scuze față de fanii pe care i-am dezamăgit, însă trebuie să fac ce îmi dictează inima. Plec fiindcă vreau să fiu un tânăr normal de 22 de ani, care se poate relaxa și care poate duce o viață liniștită, departe de lumina reflectoarelor.”, a spus Zayn într-un mesaj pentru fanii acestuia.

Totuși, se pare că perioada de relaxare și normalitate s-a încheiat, iar tânărul este pregătit să-și facă apariția pe cont propriu. În noul său single apare alături de modelul Gigi Hadid ce nu încetează nici de această dată să ne surprindă cu frumusețea sa.

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top