Texte și Protexte

West of Facebook World

westworld

În Westworld, Gazdele(roboți) nu sunt în stare să raționalizeze argumente sau să conceptualizeze imagini care le-ar putea clarifica condiția, să zicem „socială”. Așa sunt ei programați.

De exemplu.

Uneia dintre Gazde ii se arată o poză în care apar trei persoane. Printre ele, și varianta reală, umană a Gazdei respective. Incapacitatea acesteia de a-și înțelege condiția face aici ca Gazda să vadă în poză doar două dintre cele trei persoane din poză. Iar persoana din poză care nu poate fi conceptualizată este omul al cărei loc în societate l-a preluat Gazda respectivă. Contrariul ar duce la înțelegerea realității, ceva de nedorit pentru statutul ei docil. În Westworld, ăsta e un fel de complex Pinocchio inversat. Pinocchio știe că nu e un băiețel adevărat, dar tocmai ăsta devine scopul lui.

La fel e și cu dezbaterile pe facebook în campania electorală. Activiștii de facebook cu un bias foarte puternic vor prezenta mereu un deficit la capitolul capacitate de a raționaliza argumente în contradictoriu. Acelea care le-ar deschide orizontul înțelegerii cadrului larg. Însă puși în fața propriilor erori logice, sistemul lor se blochează. Refuză să creadă că mai există altă realitate decât cea pe care ei o cunosc. Poate să vină Aristotel să vorbească cu ei. Degeaba. Le va trece pe lângă urechi și argumentul nu va fi niciodată înțeles. Deseori, argumentarea este luată drept un atac personal.

Este un simptom al sindromului personajului mesianic.
Pe aceleași principii funcționează și religia.

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top