Sport

Vladimir Screciu, monitorizat de Benfica Lisabona

Andrei Ivan nu este singurul jucător monitorizat de mai multe echipe din străinătate, CSU Craiova are în lot un tânăr jucător ce este comparat cu Mirel Rădoi.

Vladimir Screciu a debutut în Liga I în octombrie 2016, împotriva celor de la FCSB, meci câștigat de roș-albaștrii cu scorul 2-1. Considerat unul dintre marile talente ale fotbalului românesc, jucătorul Craiovei poate evolua ca mijlocaș cât și ca fundaș central, de aceea Gigi Mulțescu l-a folosit pe ambele poziții. Jucătorul născut la Corabia a împlinit vârsta de 17 ani în ianurie 2017,  facându-și junioratul la echipa din Bănie.

Cei de la OJogo anunță că formația din Lisabona îl monitorizeză pe “noul Rădoi ” încă de când a debutat în tricoul Băniei. ”Cu 17 ani împliniţi în ianuarie 2017, mijlocaşul român este deja titular la Craiova şi a atras privirile Benficăi”, scriu portughezii în OJogo, potrivit Libertatea.

Tânărul jucător a reușit să-l impresioneze pe Gigi Mulțescu, care l-a folosit titular în toate cele 5 partide pe care oltenii le-au disputat până acum în play-off. În ultima partidă, cea cu FCSB, s-a aflat pe teren timp de 82 de minute.

Pe site-ul transfermarkt.com cota jucătorului Vladimir Screciu este de 150.000 de euro.

Sursa foto:

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2015 Hyperflash.ro | 2018

To Top