Featured

Un copil a murit intoxicat după un incendiu în Giurgiu

Un copil în vârstă de trei ani a murit miercuri după ce s-a intoxicat cu fum în urma unui incediu izbucnit în casa unde fusese lăsat singur de bunicul său. Acesta, în vârstă de 60 de ani, a avut şi el nevoie de îngrijiri medicale.  

Ajunşi la faţa locului, pompierii au găsit două victime. Aceştia prezentau intoxicaţie cu fum, copilul fiind găsit în stop cardio-respirator.

Evenimentul s-a întamplat în jurul orei 09:00 la o locuinţă din Ghimpaţi, judeţul Giurgiu.

Purtătorul de cuvânt ISU Vlaşca, Cătălin Florin Neguţ, a declarat pentru Mediafax: “Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vlaşca a fost solicitat pentru a interveni la un incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Ghimpaţi. Din informaţiile primite, s-a spus că avem două victime. S-au deplasat la faţa locului două autospeciale de stingere de la Mihăileşti, o autospecială de primă intervenţie şi comandă, două ambulanţe ale Serviciului Judeţean Giurgiu. Ulterior, a fost solicitat şi un elicopter SMURD. La locul intervenţiei s-a constatat că e vorba de două victime, un copil de trei ani în stop cardio-respirator şi bunicul său în vârstă de 60 de ani. Acesta din urmă prezenta o formă uşoară de intoxicaţie cu fum, nefiind nevoie de transportul la spital. Copilul a fost preluat de echipajul SMURD de pe elicopter. S-au efectuat manevre de resuscitare mai bine de 45 de minute, fără succes însă”.

Conform sursei citate, micuţul a fost găsit căzut lângă uşa de la ieşirea din casă. Bunicul a declarat salvatorilor că l-a încuiat pe băieţel pentru a-şi face treburile prin curtea locuinţei.

Autor: Alexandra-Ştefania Smeu

Foto:

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2015 Hyperflash.ro | 2018

To Top