Politic

Un cetăţean a predat la DNA două dintre tigăile pe care le-ar fi folosit Sebastian Ghiţă în campania electorală

Un cetățean s-a prezentat la sediul DNA pentru a preda două tigăi care i-ar fi rămas din timpul campaniei electorale, atunci când s-ar fi ocupat de distribuția acestora, scrie observatorph.ro citând surse locale. Potrivit sursei citate, cele două tigăi vor reprezenta probă în dosarul deputatului Sebastian Ghiță, acuzat de procurori că ar fi cumpărat de pe piață neagră mai multe „€œasa-zise materiale electorale”, printre care și tigăi, ce au fost utilizate pentru a-i determină pe alegători să-l voteze.

Cetățeanul le-ar fi povestit procurorilor, cu nume și prenume, cine i-a dat tigăile să le distribuie și în ce zone le-a împărțit alegătorilor, mai scriu ziariștii prahoveni.

Sebastian Ghiță este acuzat că a mituit electoratul în alegerile parlamentare din 2012 cu tigăi.

„Astfel, în concret, în campania electorală pentru alegerile parlamentare din anul 2012, când inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian a candidat și a câștigat un post în Cameră Deputaților, o parte din banii ‘economisiti’ în modalitatea arătată, în cuantum de 279.000 lei, au fost extrași și folosiți pentru achiziționarea de pe piață neagră de așa-zise materiale electorale (de exemplu tigăi), ce au fost utilizate pentru a determină un număr important de persoane să îl voteze” susțin procurorii, potrivit Agerpres.

Sebastian Ghiță mai este acuzat de procurorii că în timpul alegerilor prezidențiale din 2014 i-ar fi mituit și pe alegătorii din Republică Moldova, în scopul obținerii de voturi pentru candidatul Victor Ponta.

„În același registru infracțional, Ghiță Sebastian Aurelian a conceput, inițiat și coordonat o activitate de corupere a alegătorilor din Republică Moldova, la alegerile prezidențiale din anul 2014, în scopul obținerii de voturi pentru candidatul Ponta Victor Viorel. Sumă remisă de inculpat pentru influențarea opțiunilor electorale a fost în cuantum de 350.000 euro”, mai arată DNA.

Ghiță a primit, săptămâna trecută, interdicția de a părăsi orașul Ploiești și să a€œdesfasoare activitatea în calitate de deputat”.Procurorii DNA au anunțat că au dispus aceste obligații pentru că au extins urmărirea penală față de Ghiță pentru trafic de influența, complicitate la schimbarea destinației fondurilor europene, spălare de bani, evaziune fiscală, coruperea alegătorilor și operațiuni financiare incompatibile cu funcția, pe lângă acuzația inițială de sprijinire a unui grup infracțional organizat.

sursă foto: activenews.ro

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top