Entertainment

„Ultimul Don Juan”, o comedie necesară

Un articol recomandat de re7consulting – agentie marketing online!

Se spune că actorii, ca şi consumatorii de literatură, trăiesc 1000 de vieţi. Lumea lor e superbă, încărcată cu mii şi mii de senzaţii acolo în lumina reflectoarelor, total atemporali faţă de mediul cotidian.

Aseară pe scena Teatrului Nottara s-a jucat ”Ultimul Don Juan”, în regia lui Petre Bokor. Distribuţia a fost sublimă, actori de vârf ai teatrului românesc au urcat pe scenă pentru a delecta auditoriul dornic de teatru de calitate. Constantin Cotimanis, Luminiţa Erga, Raluca Gheorghiu şi Victoria Cociaş au ridicat sala în picioare cu superba punere în scena a piesei adaptate dupa o comedie de Neil Simon, unul dintre cei mai apreciaţi dramaturgi americani, nume care în anii ’60 şi ’80 devenise echivalent, pentru teatru, cu numele lui Steven Spielberg, în lumea filmului.

Spectacolul l-a avut în prim plan pe Barney Daycash (Constantin Cotimanis), un barbat aflat în floarea varstei, aparent împlinit, cu soţie, copii, cu o casă şi o afacere de succes: un restaurant. Intriga se activează atunci cand Barney realizează că viaţa pe care o trăieşte se desfăşoară într-o continuă monotonie, în dauna tipului. Drept consecinţă se hotărăşte să o îmbunătăţească. Aşadar, protagonistul pândeşte momentul când garsoniera mamei sale este liberă şi îşi pregăteşte terenul pentru ceva nou în existenţa sa: întâlniri amoroase adulterine. Din acest moment spectacolul se dezlănţuie furtunos, îmbinând comicul de situaţie cu sublimul comic de limbaj.

Prima doamnă ce calcă pragul garsonierei este Alana Navazio (Luminiţa Erga), întruchipare a modernităţii, o femeie sofisticată, pentru care „sentimental” reprezintă o utopie.

Cea de-a doua întalnire se consumă în compania unei domnişoare dornice de afirmare pe Broadway, Bobbi Michele  (Raluca gheorghiu). A treia femeie, Jeanette Foster(Victoria Cociaş), anunţă punctul culminant în încercarea protagonistului de a-şi găsi fericirea. Jeanette este soţia celui mai bun prieten al lui Barney, o femeie aflată în depresie, ca urmare a faptului că soţul ei o înşeală.

Stările prin care trece Barney Daycash de-a lungul a celor trei întâlniri îi schimbă viaţa radical. Fiecare dintre cele trei femei îşi pun amprenta asupra modului de percepere a vieţii personajului masculin.

„Ultimul Don Juan” este o punere în scenă perfectă a unei situaţii ce alunecă uşor spre cotidianul zilelor noastre.

Vă invitam cu cea mai mare plăcere să mergeţi la această reprezentație, vă promitem un spectacol complet din toate punctele de vedere.

 Următoarea reprezentație va avea loc în data de 13 februarie 2015 la Teatrul Nottara din bulevardul Magheru nr. 20. Mai multe detalii gasiţi pe site-ul www.nottara.ro.

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top