Cel mai potrivit simbol care să ilustreze ideea de internet este “@” sau “a round”, cunoscut în limba română și ca “a cu coadă de maimuță”. Semnul “@” se regăsește în fiecare aspect al vieții online a oamenilor, prin folosirea în adresele de e-mail.
Se pare că acest semn a fost folosit încă din epoca medievală, dar originea acestuia nu este sigură.
În evul mediu, călugării foloseau în scrierile lor pentru a prescurta cuvântul “către“, latinescul “ad”. Atunci când literele “a” și “d” sunt suprapuse, reiese un fel de “a round”.
Altă teorie spune că “@” vine tot din cuvântul “către”, dar din franceză, adică “a” cu accent (à). Astfel, prin prelungirea accentului lui “à”, ar rezulta un “@”.
Prima dată când “@” a apărut într-un document oficial a fost în anul 1536, în Florența. Simbolul a fost folosit de către un negustor pentru a exprima o unitate de măsură pentru vin. Simbolul a continuat să fie folosit în comerț dar cu timpul și-a schimbat înțelesul și a ajuns să însemne “pe bucată” (ex. 5 verze la 2 lei bucata). Simbolul a fost foarte des folosit în acest sens, dar doar pentru o perioadă.
Atunci când au fost create primele mașini de scris în anii 1800, simbolul “@” nu a fost introdus printre taste și astfel s-a pierdut. În 1871, semnul a început să se reutilizeze prin intermediul Internetului. Un programator lucra la un sistem care avea să ajungă ce este astăzi e-mailul. Acesta avea nevoie de un simbol care să lege numele utilizatorului de numele calculatorului. Astfel a ales “@”, dar fără o justificare anume. În principiu, simbolul care trebuia să lege numele utilizatorului de calculator, trebuia să nu mai fie folosit și pentru altceva.
