Entertainment

Tobi Ibitoye și Michel Kotcha, primele single-uri după Vocea României

Viața merge înainte pentru Tobi Ibitoye și Michel Kotcha, deși niciunul nu a câștigat Vocea României, ediția 2015. Finaliștii din echipa lui Smiley au scos primele single-uri sub umbrela HaHaHa Production.

Cei doi s-au luptat în finala concursului cu Cristina Bălan (echipa Tudor Chirilă) şi Tomi Weissbuch echipa lui Marius Moga).

„Miss you” și „Broken vows”, melodiile create pentru Tobi Ibitoye și Michel Kotcha

Acestea sunt numele pieselor interpretate de cei doi finaliști. Detalii despre cele două aveți mai jos.

Pentru „Miss You”, interpretată de nigerianul Tobi Ibitoye (22 de ani), textul este compus de Gaby Henshaw și Diana Moraru. Instrumentalul este realizat de Șerban Cazan, Andrei Iacoban Daniel, Smiley și Gaby Henshaw.

Versurile pentru „Broken vows”, interpretată de ivorianul Michel Kotcha (23 de ani), sunt compuse de Smiley, Cozy Costi și Lasse Lindorff. Muzica este realizată de Șerban Cazan, Smiley, Cozy Costi și Lasse Lindorff.

Chiar dacă vor câştiga sau nu trofeul, eu voi continua să lucrez cu Michel Kotcha şi cu Tobi Ibitoye, pentru că sunt voci foarte bune. Nu-mi pasă ce zice lumea, că elevii mei sunt de altă naţionalitate, pentru că dacă unul dintre ei va lua trofeul, vestea se va răspândi în lumea largă şi mă vor reprezenta cu succes oriunde ar merge”¹, a declarat Smiley zilele trecute pentru o publicație online. Mai mult de atât, artistul va continua colaborarea cu cei doi în următoarea perioadă.

Piesele au fost înregistrate în studiourile HaHaHa Production, casa de discuri a lui Smiley, și sunt distribuite de MediaPro Music. Ambele, în momentul publicării acestui articol, au puțin peste 21.000 de vizualizări pe canalul de Youtube al casei de distribuție  – 13.203 vizualizări pentru „Miss You”, 8,112 pentru „Broken vows”.


¹Smiley îi umple de bani după «Vocea României»

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2015 Hyperflash.ro | 2018

To Top