Muzică

Throwback Thursday: David Guetta feat Sia-Titanium

 

La 8 august 2011, printr-o îmbinare a genurilor muzicale house, urban și dance, DJ-ul francez David Guetta alături de Sia au lansat piesa Titanium.

Piesa a fost scrisă de Guetta, Sia, Giorgio Tuinford și Afrojack și este inclusă pe albumul cu numarul 5 al dj-ului  francez ,,Nothing but Beat” lansat în luna decembrie a aceluiași an.

,,Titanium” a devenit imediat populară și a atins cifre impresionante în topurile internaționale. În Franța a ajuns până pe numărul 3 pe tabela single-urilor franceze și i-a oferit lui David Guetta a zecea intrare în top 10 în țara natală.

În Marea Britanie a atins prima poziție în UK Singles Charts oferindu-i lui Guetta cel de-al cincilea ,,number one” în top și primul al artistei  austriece.

Pe graficul Bilboard Hot 100 a ajuns pâna pe poziția cu numărul 7.  În România ,,Titanium” a intrat în Top 10 și s-a situat pe locul 7 în România Top 100.

Piesa a fost premiată cu 12 discuri de platină( Marea Britanie, SUA, Australia) si a vândut peste 5 milioane de copii la nivel mondial.

Single-ul a intrat în top 10 și în țări precum Canada, Italia, Spania și Germania.

Vocea Siei de pe ,,Titanium” a fost comparată de criticii muzicali cu cea a lui Fergie (solista celor de la The Black Eyed Peas) datorită asemănarii timbrului vocal dintre cele două, dar și pentru că ating note muzicale asemănătoare.

Deși Guetta are un ritm destul de alert în producțiile sale muzicale, ,,Titanium” este mult mai linistită, lucru care a făcut ca aceasta sa fie comparată pe plan muzical cu piesele celor de la Coldplay.

Videoclipul a fost lansat pe 21 decembrie 2011, în regia lui David Wilson. A fost filmat în Sainte-Marthe-sur-le-Lac și la liceul Dorval-Jean-XXIII, în provincia Quebec, Canada.

Nici Guetta, nici Sia nu apar în videoclip, iar toată acțiunea se învârte în jurul unui copil cu puteri supernaturale jucat de actorul Ryan Lee.

Jason Lipshutz de la revista Billboard a remarcat că ,,scena supernaturală și mediul suburban” din videoclip amintesc de Science Fiction Super 8(2011), filmul în care Lee joacă .

  • În ianuarie 2021, videoclipul a depășit peste 1,3 miliarde de vizualizări pe Youtube.

Sursă foto: DJs Arena

Throwback Thursday: David Guetta feat Sia-Titanium

Cele mai citite

To Top