Companii

Tehnologia 5G mai aproape ca niciodată. Cum se pregătesc cei mai mari producători de telefoane mobile

businessinsider.com

Noua generație de tehnologie de comunicații mobile va fi disponibilă în curând în întreaga lume. Pentru ca acest lucru să fie posibil, cei mai mari producători de telefoane mobile vor pune bazele unei rețele wireless, rețea care va fi mai rapidă și mai vastă.

Apple este una dintre companiile care nu se grăbește să lanseze un iPhone 5G, astfel că nu vă așteptați la unul anul viitor sau chiar în 2020. De obicei, Apple nu adoptă noile tendințe din prima, ci preferă să perfecționeze o tehnologie emergentă înainte de a se angaja în acest proces. La fel s-a întâmplat şi atunci când s-au lansat telefoane cu conectivitate 3G și 4G.

Samsung a anunţat în luna august că lucrează cu companiile de telecomunicații din Coreea de Sud pentru a lansa primul telefon 5G, adăugând că acest dispozitiv nu va fi Galaxy S10. În schimb, zvonurile indică faptul că dispozitivul ar putea fi Galaxy S10 Plus, contrapartida anticipată mai mare a modelului S10. Între timp, se estimează că Coreea de Sud va implementa reţeaua de 5G în jurul anului 2019. Din moment ce Samsung lansează de obicei telefoanele Galaxy S în februarie sau martie, este posibil ca telefonul cu 5G să apară în acest interval. În plus, Samsung va vinde cel mai probabil telefonul în primul rând în Coreea de Sud, şi abia apoi pe restul piețelor.

Deși Nokia nu mai este un gigant în domeniul telefoanelor cum a fost acum 15 ani, însă compania face pași către tehnologia viitorului. În luna iulie, compania a anunțat un parteneriat de 3,5 miliarde de dolari cu T-Mobile, care include utilizarea spectrului de frecvențe 600MHz al T-Mobile pentru a-și susține rețeaua de 5G. Telefoanele 5G din acest parteneriat sunt așteptate să apară în 2019, notează Economica.net.

 

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top