Social

Tânăr în stare gravă după ce a încercat să îşi facă un selfie pe tren

Un tânăr de 30 de ani a ajuns cu multiple arsuri pe corp după ce, joi, s-a electrocutat în timp ce ar fi încercat să-şi facă un selfie pe un vagon de tren staţionat în gara din Buzău.

„Un pacient în vârstă de 30 de ani, din Mihăileşti, a fost adus cu arsuri pe faţă de gradele I şi II, cu arsuri pe torace, abdomen, spate, pe un picior, de gradul I şi plagă deschisă piramidă nazală. A venit într-o stare gravă, dar era stabil hemodinamic şi respirator. Rămâne internat”, a declarat purtătorul de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă, potrivit News.ro, citat de Mediafax.

Potrivit martorilor, tânărul s-ar fi urcat pe vagonul unui tren staţionat pentru a-şi face un selfie cu telefonul mobil,  moment în care s-ar fi apropiat de cabluri care au format un arc electric. Martorii au fost cei care au sunat la 112. Poliţia anchetează acest caz.

 

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top