Sport

Supercupa Europei: Barcelona – Sevilla, 5-4

Supercupa Europei, ediția 2015 e oferit un spectacol grandios, disputat între cele două combatante ale campionatului iberic, Barcelona și Sevilla.

images

Prima a venit din postura de “Regina Europei”, după câștigarea Champions League, pe când cealaltă, ca învingătoare a Ligii Europei.

Barca a început jocul de la Tbilisi fără Neymar, bolnav de oreion și a tremurat în startul partidei, după ce în mintul 3, Sevilla a deschis scorul prin Banega, din lovitură liberă.

Catalanii au replicat patru minute mai târziu prin Messi. Același superstar al campioanei Spaniei a înscris și în minutul 16, din lovitură liberă. Cu un minut înainte de prelungiri, Rafinha stabilește scorul pauzei, 3-1.

Pauza le-a fost benefică jucătorilor lui Luis Enrique, care au mai marcat o dată prin Suarez, în minutul 52.

La o diferență de trei goluri, meciul părea ca și încheiat, doar că andaluzii au dovedit că nu și-au adjudecat Europa League degeaba. În minutul 57, Reyes a redus din diferență, ajutat de colegul său, Gameiro care a transformat un penalty.

Când Barca se încorona deja în gând câștigatoare, Konoplyanka a înscris golul egalizator și a trimis meciul în prelungiri.

Cu cinci minute înainte de finalul celor două reprize suplimentare, Beto a respins șutul lui Messi, iar balonul a ajuns la Pedro care a înscris pentru 5-4 și a trimis, astfel, trofeul pentru a cincea oară în vitrina catalanilor.

Partida s-a încheiat 5-4 pentru Barcelona, la capătul unei partide nebune, frumoase, cu multe goluri și la fel de multe ratări. Un meci despre care se va vorbi mult timp de acum încolo și care va intra în istoria celor mai palpitante finale.

Echipele de start:

Barcelona: Ter Stegen – Alves, Piqué, Mascherano, Mathieu – Busquets, Iniesta, Rakitic; Rafinha, Messi, Suárez

Sevilla: Beto – Coke, Rami, Krychoviak, Tremoulinas – Krohn-Dehli, Banega – Reyes, Iborra, Vitolo – Gameir

Foto: barcablaugranes.com, crunchsports.com

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2015 Hyperflash.ro | 2018

To Top