Evenimente

Super Luna albastră sângerie, în lume

Sper luna

Miercuri, 31 ianuarie, 2018 cei mai norocoși au putut asista la un fenomen rar, pe care specialiștii îl numesc “Super Lună albastră sângerie”. Ultimul eveniment de acest fel a avut loc acum 152 de ani, în martie 1886. 

Super Luna albastră sângerie este de fapt, o serie de fenomene care nu coincid prea des.  Acest fenomen rezultă dintr-o “aliniere rară a acestor trei cicluri astronomice”a subliniat Jason Aufdenberg, profesor de astronomie la Universitatea de aeronautică Embry-Riddle din Florida, potrivit Digi24

“Lună albastră” reprezintă cea de-a doua Lună plină de pe parcursul unei luni calendaristice, un fenomen ce are loc, în medie, la fiecare doi ani şi jumătate.

În timp ce ,,Luna sângerie” are loc atunci când luna a trece prin umbra pământului şi a căpătă o culoare uşor roşiatică, 

Fenomenul de Super Lună are loc atunci când satelitul natural al pământului se află mai aproape decât de obicei de planeta noastră. Luna poate să apară cu 14% mai mare şi cu 30% mai strălucitoare când se află la perigeu. 

Super Luna albastră sângerie a putut fi văzută din Asia, Australia, Pacific şi vestul Americii de Nord. 

Sursă foto

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2016 Hyperflash.ro | 2017

To Top