Texte și Protexte

Suicidul întâlnește Absurdul

Suicidul, tendința umană de a termina propria viață, pornește din conceptul mental de a rezolva, doar la suprafață, o problema fundamentală, uneori existențială.

Această tendință apare atunci cand te regăsești în „infern”, clipă de clipă, o secundă infinită, precum Dante, esti cuprins de necesitatea de a cunoaște și de a înțelege condiția din infern în care te regăsești. Animalul rațional se regăsește în cercurile nebuniei sociale și pentru că nu reușește să găseasca rezolvarea, ascunde totul prin trecerea forțată în neființă.

Obscur și abstract, acest concept suicidal contureaza o problemă, una în care ne regasim în mod perpetuu, în acel sentiment, când nu reușim să găsim lumina din ochii Beatricei și ne găsim într-o stare pierdută, cauzată de o negură socială.

Dar cum nimic nu este cu adevărat negru, ci este pur și simplu lipsit de lumină, ideea de suicid prezintă o alternativă de a scăpa de infern, fără a oferi o șansă omului de a deveni Dante și de a lupta cu infernul pentru a ajunge la lumina din ochii Beatricei.

dante-inferno

Un filosof de origine franceză, Albert Camus, a tratat în filosofia sa inclusiv problema suicidului prin Mitul lui Sisif, care este condiționat pentru eternitate să împingă o piatră pe un deal, iar odată ajuns în vârf, toată speranța și reușita lui este năruită pentru că piatra se rostogolește și ajunge la baza dealului, exact de unde plecase.

Pentru Camus viata este un concept absurd și fără rost, dar ajungem să o vedem așa în urma unor evenimente care strică monotonia rutinei zilnice.

Umanitatea se află într-o bătălie constantă între realitate și așteptări, între idealuri și cum sunt lucrurile de fapt în realitate, iar uneori realizăm cât de absurd este acest concept numit viață. Conștientizarea absurdul are loc atunci când universul își arată indiferenta asupra idealurilor tale, precizează Camus în filosofia sa.

Plecând de la acest mit, Albert  Camus regândește parabola pentru a găsi întrebarea filosofică fundamentală. „Exista o singură întrebare filosofică și aceea este suicidul. Să decizi dacă viața merită trăită sau nu, iar toate întrebările derivă ulterior din aceasta”, zice filosoful.

punishment_sisyph

Camus spune că această întrebare despre suicid ia naștere din absurditatea naturală a vieții în sine.

În Mitul lui Sisif, Camus caută să identifice ce tipologie de viață merită trăită, în ciuda inerentei concluzii umane, că viața este fara rost.

Dar, Albert Camus nu a fost singurul care privea cu atenție problema dacă viața are un rost sau nu, a mai existat și filosoful danez, Søren Kierkegaard care vedea lucrurile puțin altfel decât Camus.

Întrebarea este: Ce îl face pe Dante special față de Sisif? Sisif este obligat să trăiscă veșnicia în ciclicitate și eșec, Dante trăiește în infern și se luptă cu toată ciclicitatea lui, încearcă să iasă din fiecare cerc al infernului prin cunoaștere și înțelegere. Sisif nu încearcă să își depășească condiția și să scape de ciclicitate în timp ce Dante care se luptă cu aceasta în repetate rânduri.

Lucru care este foarte bine speculat și enunțat de către Søren Kierkegaard, în filosofia sa, care poate fi transpusă în Mitul lui Sisif astfel: Împinsul pietrei pe deal este scopul vieții lui Sisif, iar când ajunge în vârful dealului, Sisif vede planul divin din spatele torturii sale. De ce? Este simplu, aplicând filosofia lui Kirkegaard, Sisif precum Dante a dobândit cunoaștere, înțelegere și de altfel, putere asupra propriei poveri, pentru că el a văzut acum această ciclicitate ca fiind scopul său în viață.

Søren Kierkegaard vede în absurd un plan divin în ciuda faptului că Albert Camus spunea că această gândire doar distrage mintea de la lumea în care trăim cu adevărat.

Dacă aplicăm filosfia lui Kierkegaard la viața contemporană, căutând să răspundem la întrebări fundamentale precum: Care este scopul nostru pe acest Pământ? De ce existăm? Vom descoperi că dacă ajungem să aflăm răspunsul acestor întrebari, ei bine, atunci viața nu mai are nici un sens. Dar, viața nu are nici un sens dacă nu ne punem întrebările acestea.

Mai exista și relația următoare: Dacă omul devine conștient că scopul său în această lume este să își caute scopul, atunci acest paradox îi oferă un motiv pentru a continua să impingă piatra pe deal, deși este conștient că ea va ajunge tot la baza dealului.

2ldnns

Suicidul omoară această căutare, omoară acest scop Sisifian de continuitate.

Suicidul nu este niciodată răspunsul, din perspectiva filosofilor omul doar neagă problema reală în loc să o rezolve, așa că răspunsul este în percepția umană că suntem înlanțuiți în absurd.

Alber Camus propune și un alt mod de a vedea pedeapsa lui Sisif: odată ajuns în vârful dealului și după căderea pietrei, Sisif zâmbește și astfel oferă un sens aceastei absurdități fără scop.

În final, Sisif este mult mai câștigat decăt Dante, deoarece el își continuă calatoria și aventura căutării este veșnică, iar în această paradigmă scopului vieții lui este etern, în timp ce Dante duce călătoria la bun sfârșit și rămâne fără scop când găsește paradisul din ochii Beatricei. Odata ajuns la capăt de linie, te trezesti lipsit de scop.

În final contează să oferi vieții un scop care să conteze pentru tine, acesta este miracolul paradoxului absurd.

Sursa foto: Wikipedia.org

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top