Hyperion

Studenții Facultății de Psihologie, Hyperion, continuă practica de vară

afis_practica_teoriaStudenții Facultății de Psihologie, înscriși în proiectul european „SĂ PUNEM ÎN PRACTICĂ TEORIA”, grant demarat de Universitatea Hyperion în anul 2014, continuă practica de vară. Până pe 15 august, peste 100 studenți, parte din grupul țintă al proiectului, vor face câte 60 de ore de practică de specialitate în cabinete individuale, în Institutul de Cercetare și Dezvoltare Psihologică și în cadrul unor asociații de terapie ocupațională.

Pentru orele de practică desfășurate, studenții au următoarea tematică:

  • Prezentarea comisiilor aplicative din cadrul Colegiului Psihologilor din România. Gradele psihologilor, accesul în profesie;
  • Prezentarea atribuțiilor psihologului clinician;
  • Clasificarea bolilor psihice după DSM și ICD 10;
  • Prezentarea condițiilor unui examen psihologic – individual. Prezentarea unui test care evaluează simularea;
  • Prezentarea condițiilor unui examen psihologic – de grup;
  • Prezentarea mai multor metode folosite în psihologie clinică: observația psihologică;
  • Anamneza psihologică;
  • Prezentarea unui protocol de evaluare a schizofreniei paranoidă;
  • Prezentarea unui protocol de evaluare a demenței;
  • Prezentarea unui protocol de evaluare a întârzierii mintale ușoare;
  • Prezentarea criteriilor de evaluare a discernământului unei persoane în cadrul comisiei medico-legale psihiatrice ( exemple de pacienți fără conștiința bolii);
  • Tipuri de boli ce pot determina lipsa capacității de exercițiu, respectiv a discernământului;
  • Prezentarea legilor specifice Comisiilor de Evaluare a persoanelor cu Handicap, cerințe pentru examenul psihologic;
  • Relația psihoterapeutică pacient – psihoterapeut;
  • Prezentarea diverselor curente în psihoterapie;
  • Schimbarea terapeutică;
  • Prezentarea elaborării unei psihoprofesiograme;
  • Atribuțiile unui psiholog specializat în psihologia muncii;
  • Prezentarea unei examinări psihologice specific unei meserii din domeniul psihologiei muncii;
  • Atribuțiile unui psiholog specializat în psihologie aplicată în domeniul securității naționale;
  • Specificul unei examinări psihologice din acest domeniu;
  • Exemple de instrumente specifice;
  • Atribuțiile unui psiholog specializat în psihologia transporturilor;
  • Exemplu de evaluare psihologică în acest domeniu;
  • Concluzii.

Prin grantul „SĂ PUNEM ÎN PRACTICĂ TEORIA!” se dorește sincronizarea dintre cunoștințele teoretice acumulate de studenți în timpul anilor de studii și aspectele practice întâlnite în diferitele domenii în care pot activa, contribuind astfel la diminuarea cheltuielilor pe care mediul privat îl acordă formării profesionale și totodată recrutării de tineri absolvenți.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – Axa Prioritară nr. 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii la viaţa activă”, Contract POSDRU/161/2.1/G/139800, fiind, totodată, unul dintre cele 7 proiecte europene derulate de Universitatea Hyperion timp de 18 luni.

Toate informațiile despre stadiul desfășurării acestui proiect se găsesc pe site-ul www.practicateoria.hyperion.ro.

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top