Sport

Steaua rămâne la un punct distanță de ASA

steauaDupă prima înfrângerea din returul campionatului a celor de la ASA Târgu Mureș pe terenul Gazului din Mediaș, Steaua avea șansa să revină pe locul întâi dacă se impunea în fața Chiajnei. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar cei aproximativ 4700 de fani steliști prezenți pe Arena Națională i-au cerut demisia antrenorului Costel Gâlcă.

Dacă în primul sfert de oră nu s-a petrecut nimic important, prima ocazie a steliștilor a venit în mintul 13, atunci când Adi Popa a avut o ocazie uriașă, însa Boldrin a salvat situația.

Scorul a fost deschis în minutul 29, când Stanciu a transformat penalty-ul obținut de Chipciu.

Prima ocazie a echipei lui Marius Baciu a venit cu un minut înainte de finalul primei reprize, când Pena a trimis din șase metri, dar Cojocaru a fost la datorie.

Minutul 54 a adus egalarea, tot din penalty. Guilherme l-a faultat pe Florea, motiv pentru care Colțescu a dictat lovitură de pedeapsă. Deși în primă fază Florea a ratat, arbitrul a cerut repetarea loviturii din cauza că acesta nu așteptase fluierul sau. În cele din urmă, Boldrin este cel care a executat și a făcut 1-1. Concordia a trecut în avantaj prin același Boldrin care a marcat din lovitură liberă.

La scorul de 2-1, Țucudean își permite să rateze din postura de a fi singur cu portarul.

Tabela de marcaj este închisă în minutul 73 de Gabi Iancu cu un șut de la marginea careului.

După partida din această seară, echipa lui Gâlcă rămâne pe locul al doilea, la un punct distanță de ocupanta locului fruntaș, ASA.

Mai sunt trei etape până la finalul sezonului, iar lupta la titlu este destul de aprigă. Steaua mai are jocuri cu Brașov, Botoșani și CSMS Iași, în timp ce târg-muresenii vor da piept cu Petrolul, Astra și Oțelul.

La conferința de presă de la finalul întâlnirii, Marius Baciu, antrenor Chiajnei a comentat:

[quote_box_center] “A fost un meci cu emoții din ambele părți, un meci greu, cu încărcătură mare. Steaua s-a bucurat la început când a aflat rezultatul de la Mediaș. A fost o ocazie deosebită că am jucat cu echipa unde am făcut performanță. M-aș bucura să ia Steaua campionatul și să nu afecteze punctele pierdute cu noi, iar noi să ne salvăm de la retrogradare”.[/quote_box_center]

Întrebat ce părere are despre situația dintre conducere, echipă și suporteri, acesta a spus:

[quote_box_center] “Steaua e săracă fără public, are nevoie de el. Suporterii trebuie să fie aproape de Steaua, acum, în ultimele etape și să lase orgoliile”.[/quote_box_center]

Gâlcă, vizibil afectat, a comentat:

[quote_box_center]  “Am avut șansa de a trece pe primul loc. Am marcat în prima repriză, în cea de-a doua s-a văzut presiunea. În repriza secundă nu am mai ieșit atât de concentrați ca în prima. Mai sunt trei meciuri, sper să le câștigăm pe toate. [/quote_box_center]

Nu mă așteptăm ca Concordia să egaleze, au speculat foarte bine și au întors rezultatul.

Eu am încredere că vom câștiga titlul și nu mă gândesc la demisie”, a încheiat antrenorul stelist.

Foto: dolcesport.ro

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2015 Hyperflash.ro | 2018

To Top