Sport

Steaua a rămas fără antrenor după înfrângerea cu 3-0 în fața lui Rosenborg

Campioana României a fost învinsă aseară cu 3-0 de echipa norvegiană, Rosenborg, în prima manșă a play-off-ului Europa League.

gandul.ro

Cele două formații s-au reîntâlnit la 10 ani distanță, după un meci greu de uitat pentru steliști. După 1-1 în tur, Steaua a pierdut calificarea în Champions League cu 3-2, însă a reușit să aibă cel mai bun sezon al său în Europa League.

La primul meci cu spectatori, după pedeapsa de două jocuri cu porțile închise dictată de UEFA, echipa din Ghencea a pierdut la scor de neprezentare, deși a dominat prima repriză și începutul celei de a doua.

Mikkelsen, în minutul 61, Helland, șase minute mai târziu și Jensen în minutele de prelungire au fost marcatorii de aseară.

Deși șansele de calificare sunt mici, Steaua își joacă ultima șansă peste o săptămâna, în Norvegia.

După ce aseară fanii i-au cerut demisia, astăzi Mirel Rădoi a renunțat la funcția de conducător al băncii tehnice, informează sport.ro.

Supărat că nu a câștigat niciun meci acasă sezonul acesta și foarte aproape de a rata calificarea în Europa, Rădoi i-a anunțat pe jucători la antrenamentul de dimineață că pleacă de la echipa care l-a consacrat, asta după ce aseară era de altă părere:

“Voi rămâne şi pentru retur. Nu plec de la Steaua nici dacă pierd în Norvegia. Important este ca la Trondheim să jucăm altceva. Încă de la meciul cu CSU vreau să văd o schimbare”, conform prosport.ro.

Se pare că lui Gigi Becali, nu i-a picat bine demisia finului Rădoi și îl vrea, din nou, la echipă:

“M-a sunat Mache că Mirel a anunțat în vestiar că demisionează. Nu știu ce să fac, că nu-mi răspunde la telefon. Nu îl las. Dar nu pot vorbi cu el să-l întorc, că nu îmi răspunde. Aștept și eu”, a declarat patronul Stelei, la Sport.ro.

Foto: sport.ro, gândul.ro

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2015 Hyperflash.ro | 2018

To Top