Simona Halep a uitat parcă să mai câștige. Românca a fost învinsă în turul doi de Ana Ivanovic în două seturi și a parasit turneul de la Dubai.
Halep, principala favorită a pierdut cu scorul de 7-6, 6-2 într-o oră și 44 de minute.
În urma acestei înfrângeri, Simona va ajunge pe locul 4 și există risul să coboare chiar pe locul cinci la finalul turneului în cazul în care Muguruza va ajunge în semifinale, informează Gazeta Sporturilor.
În sferturi, Ana Ivanovic o va întâlni pe Barbora Strycova, locul 47 în lume.
Simona Halep va pleca de la turneul de la Dubai cu 19.809 dolari și cu 55 puncte WTA.
Ivanovic a avut doar cuvinte de laudă la adresa Simonei Halep la finalul meciului.
“Mă simt minunat. A fost un meci foarte greu. Primul set a fost o adevărată bătălie. Simona e o jucătoare grozavă. Cred că a fost printre cele mai bune meciuri ale mele. Am început greu pentru că am fost emoționată. Am jucat foarte bine pe forehand azi, dar am și servit bine”, a precizat Ana Ivanovici, conform DigiSport.
