Sport

Simona Halep a fost eliminată la Stuttgart

halep1Simona Halep, numărul 3 WTA, a fost învinsă sâmbătă cu scorul de 7-5, 5-7, 6-2 de sportiva Caroline Wozniacki, numărul 5 WTA, în semifinala turneului de la Stuttgart.

Deși a pierdut primul set și a reușit să-l recupereze pe cel de-al doilea cu același scor cu care îl pierduse pe primul, Simona nu a putut să revină în decisiv. Daneza s-a impus și va juca a doua finală la Stuttgart, după cea din 2011. Chiar și așa, Halep va reveni de luni pe locul 2 mondial.
Pentru româncă urmează o scurtă pauză, pentru ca în perioada 4-10 mai să joace în cadrul turneului de la Madrid, urmat de cel de la Roma în intervalul 11-17 mai. Acestea sunt doar “încălzirea”, testul suprem va fi dat la Roland Garros între 25 mai- 7 iunie.

Iată și declarația Simonei Halep la finalul partidei:
“Nu am de ce să fiu dezamăgită. Am jucat bine astăzi, dar Wozniacki a fost uimitoare. Sînt fericită de cum am evoluat în acest meci. Spre finalul partidei am simţit oboseală, dar cei din staff vor avea grijă să mă recuperez.
Turneul a fost foarte bun. M-a ajutat să văd cum mă descurc pe zgură. Cred că am şanse mari la următoarele turnee”.

“A fost un meci cum rar vedem, cu lovituri de excepţie. Sunt convins că Simona a avut mici probleme fizice, pentru că am văzut un bandaj la brîul ei, pe sub tricou.

Comparativ cu anul trecut, Simona are un joc mult mai bun pe zgură. Este cu totul altă jucătoare. Sînt sigur că anul acesta va avea performanţele pe care le doreşte. La finalul anului, după US Open, cred că Simona Halep va fi numărul 1 WTA”, a spus și George Cosac, președintele FRT, informează Dolce Sport.
Foto: digisport.ro

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2015 Hyperflash.ro | 2018

To Top