Comunicate de presă

România, ţara săracă a Europei

Potrivit celui mai recent raport pus la dispoziţie de World Vision România „Bunăstarea Copilului din Mediul Rural, 2016”, sărăcia, accesul dificil la sistemult medical, cât şi sistemul educaţional precar, rămân în continuare probleme grave cu care se confruntă societăţile rurale din România.

Dintre familiile care trăiesc la sate, 10% au o singură sursă de venit lunar, de cele mai multe ori aceasta fiind constituită de alocaţia copiilor, în timp ce 85,5% dintre familiile din mediul rural au două sau trei surse de venit. În aceste condiţii, 53,3% dintre părinţi afirmă că nu se pot descurca cu banii pe care îi au şi sunt nevoiţi să amâne plata facturilor sau să renunţe la achiziţionarea unor necesităţi.

World Vision România arată că peste trei sferturi din părinţi au probleme cu asigurarea alimentaţiei calitative pentru copii, iar mai mult de o treime dintre ei sunt nevoiţi să împrumute mâncare de la rude şi vecini. Astfel, 5% dintre copiii din mediul rural primesc mai puţin de două mese pe zi, iar 12% dintre ei mai puţin de trei mese. Aşadar, în aceste condiţii, unul din 10 copii merge la culcare flămând.

Lipsa hranei şi a banilor au consecinţe grave şi conduc către o stare de sănătate precară. Dezobişnuinţa oamenilor de a frecventa cabinetele medicale sau a dispensarelor din sat contribuie de asemenea la sănătatea precară a acestora si a copiilor lor. Situaţia copiilor din satele României rămâne în continuare una gravă, chiar dacă cifrele din raportul de anul trecut arată o îmbunătăţire a situaţiei României la multe capitole.

Potrivit studiului World Vision, mai mult de jumătate dintre gospodăriile din mediul rural nu dispun de sisteme sanitare complete în interior. Doar 48,7% dintre gospodării au baie în interior şi doar 44,5% dintre ele au toaletă în interior. Lipsa igienei corespunzătoare este considerată de majoritatea medicilor ca fiind una din principalele cauze de îmbolnăvire în rândul copiilor.

În schimb, aproape toate locuinţele din mediul rural sunt dotate cu televizor şi televiziune prin cablu sau satelit (97,9%, respectiv 93,6%). De asemenea, în 95% dintre gospodăriile de la sate se găseşte cel puţin un telefon mobil. De asemenea, peste 62% dintre locuinţe dispun de conexiune la internet şi sunt dotate cu computer sau laptop.

Potrivit datelor din raportul World Vision România, 2,27% dintre părinţi mărturisesc că în  2016 cel puţin unul dintre copii a fost nevoit să abandoneze şcoala pentru a putea participa la treburile gospodăreşti şi pentru a ajuta la creşterea veniturilor familiei. 4 din 10 copii muncesc două sau mai multe ore pe zi, ceea ce înseamnă o scădere a timpului acordat activităţilor educaţionale – teme pentru acasă, învăţat, lectură.

Sura foto:

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2015 Hyperflash.ro | 2018

To Top