Economic

România a încasat în acest an peste 678 milioane de euro de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a rambursat României în acest an fonduri cu o valoare de peste 678  milioane de euro, aferente aplicațiilor de plată transmise în anul 2014 și în anul 2015.

 

„România a încasat în acest an peste 678 milioane de euro de la Comisia Europeană. În luna februarie a.c., țării noastre i-au fost rambursate fonduri în valoare de peste 460 milioane de euro, iar în luna martie a.c. i-au fost rambursate alte fonduri în valoare de aproximativ 217 milioane de euro”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

 

Sumele rambursate României în anul 2015 din fondurile structurale și de coeziune:

 

Programul Suma care a fost încasată de România în perioada

1 ianuarie 2015 – 17 martie 2015

Programul Operațional Sectorial Transport aprox. 299 milioane de euro
Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane  

aprox. 158 milioane de euro

Programul Operațional Regional aprox. 137 milioane de euro
Programul Operațional Sectorial Mediu aprox. 68 milioane de euro
Programul Operațional Asistență Tehnică aprox. 17 milioane de euro

 

 

În prezent, rata de absorbție curentă este de aproximativ 53%.

 

„Obiectivul nostru este să atingem o rată de absorbție de aproximativ 80% la sfârșitul acestui an. Este un obiectiv fezabil, în primul rând datorită măsurilor pe care am început să le implementăm încă din anul 2013 și pe care le continuăm și în acest an. Vă reamintesc, acest an este ultimul în care mai putem cheltui fondurile alocate de UE pentru perioada de programare 2007 – 2013”, a adăugat ministrul Eugen Teodorovici.

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2015 Hyperflash.ro | 2018

To Top