Social

Proceduri gratuite pentru fertilizarea in vitro

Autoritățile au decis reluarea subprogramului național de fertilizare in vitro.

Astfel 300 de cupluri infertile vor putea beneficia de o fertilizare in vitro compesată de statul roman.

Subprogramul va deveni funcțional în luna iulie, după ce timp de doi ani a existat doar pe hârtie pentru că nu a beneficiat de finanțare.

În acest timp, cuplurile infertile, fie au adoptat copii, fie au scos bani din buzunar pentru a acoperi costurile unei inseminări în vitro, de altfel costurile unei inseminări se pot ridica până la 10.000 de lei.

Spre deosebire de statul român, Bulgaria, Polonia și Ungaria asigură câte trei, respectiv cinci proceduri gratuite, decontate integral de casele de asigurări.

„Statul decontează 6.000 de lei din procedură, restul trebuie achitat de pacient. Medicamentele ajung chiar și la 1.000 de euro. Este o compensare parțială a unei singure tentative”,  a declarat Nicoleta Cristea-Brunel, fondatorul SOS Infertilitatea.

Pentru acest subprogram a fost alocată o sumă de aproximativ 400.000 de euro.

Asociațiile neguvernamentale spun că aceasta sumă reprezintă o șansă pentru cei care nu pot avea copii.

„A fost o enormă dezamăgire când programul a fost întrerupt. Autoritățile au motivat că numărul copiilor care s-au născut în urma procedurilor a fost prea mic. În realitate, în perioada 2011-2012 s-au născut peste 300 de copilași în urma susținerii venite de la stat”, a relatat Nicoleta Cristea-Brunel.

Specialiștii arată că, 15% din populația de vârstă activă este infertilă, iar cuplurile care nu pot avea copii acceptă cu greu acest lucru.

„Nu vor să admită că încearcă să aibă copii și nu reușesc. În perioada în care programul nu a funcționat am primit mesaje disperate de la cupluri care își doreau să trimită dosarul spre evaluare. Bugetul de anul acesta este mic, ar trebui să fie conform cu realitatea, iar realitatea este că infertilitatea este o problemă socială și medicală gravă”, a completat Cristea-Brunel.

Spre deosebire de anul 2011-2012, când dosarele cuplurilor care doreau să facă inseminări in vitro au fost selectate de către o comisie de specialitate din Ministerul Sănătății.

Cei din acest an au obligația să facă procedura în cel mult 90 de zile de la data aprobării dosarului. „Dacă nu se face, ei trebuie să lase locul altui cuplu. Criteriile sunt oarecum discriminatorii”, a completat fondatorul SOS Infertilitatea.

Pacientele care pot pot aplica la program trebuie să aibă între 24 și 40 de ani, să fie infertile și să dețină o asigurare medicală, potrivit normelor.

Sursa: Adevarul

 

 

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2015 Hyperflash.ro | 2018

To Top