Social

Pitești: Un accident a avut loc în centrul Piteștiului

Pitești: Un accident a avut loc în centrul Piteștiului

Un accident rutier s-a produs, vineri, în zona centrală a Piteștiului, în urma căruia o ambulanță care transporta șase persoane la dializă s-a răsturnat, victimele, șase adulți și doi copii, fiind transportați la spital, potrivit Mediafax.

Potrivit autorităților, accidentul în care a fost implicată autospeciala a avut loc în zona Teatrului Alexandru Davila din Pitești, primele indicii arătând că un autoturism ar fi trecut pe roșu lovind ambulanța.

În urma impactului, ambulanţa s-a răsturnat.

La fața locului au fost chemate mai multe autospeciale și echipaje de Poliție, dar și un echipaj de descarcerare deoarece în autoturism se aflau patru persoane, un bărbat, o femeie și două fetițe, iar în ambulanță 7 persoane, inclusiv șoferul.

„Există şase victime, doi copii şi patru adulţi, care vor fi transportate la spitale. Sunt conştiente, stabile”, a declarat Tudor Ionescu, medic- terapie intensivă mobilă.

Sursa Photo

Cele mai citite

To Top