Sport

Pandurii Târgu Jiu – Steaua 0-3

Campioana României a câştigat, aseară, în deplasare la Turnu Severin, partida disputată în compania echipei Pandurii.

Steaua-Pandurii-VLAD0433-e1437033880661-765x490-660x422

Sub privirile a 14.000 de spectatori, majoritatea veniţi să-l vadă la lucru pe Mirel Rădoi, fotbalistul pe care Turnu Severin l-a promovat în fotbalul mare, atmosfera a fost pe măsura aşteptărilor.

Steliştii au venit cu dorinţa victoriei, mai ales că nu mai câştigaseră în fața pandurilor, în deplasare, din 2008.

De cealaltă parte, echipa antrenată de Edi Iordanescu, pe lângă cele trei puncte puse în joc, aveau în gând răzbunarea după Cupa Ligii pierdută sezonul trecut în fața roși-albaștrilor.

În prima repriză jocul a decurs rapid, puternic, iar în primele 25 de minute, gorjenii au părut mult mai motivaţi decât steliştii.

În mintul 28, pare-se că trupa lui Radoi se trezeşte, iar Chipciu înscrie din şase metri din pasa lui Nicusor Stanciu.

La şase minute după reluarea partidei, acelaşi Chipciu trimite de la 20 de metri un şut fabulos, fără nicio şansă pentru Mingote.

Balul a fost continuat de Hamroun, care a închis tabela la 3-0, la opt minute după ce a intrat pe teren.

Pentru stelişti urmează miercuri returul cu Trencin, din turul 2 preliminar Champions League, în care echipa din Ghencea este favorită după 2-0 în Slovacia, iar în weekend urmează derby-ul cu CFR Cluj, pe Arena Naţională.

Iată declaraţia lui Mirel Rădoi la finalul partidei, conform DolceSport.

„Am avut ceva emoții că am revenit acasă, dar nu și în privința meciului, băieții s-au pregătit foarte bine în această săptămână. Au prins încredere după victoria de la Zilina. Merită toate felicitările. Lumea s-a obișnuit ca Alex Chipciu să aibă evoluții bune la fiecare meci, dar nu se poate mereu. El a arătat ca un adevărat căpitan azi”.

Foto: ziarelive.ro, fanatik.ro

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top