Marţi, 03 februarie 2015, Centrul de Plasament „Sfântul Ştefan” Perişoru din Călărași, a fost gazda întâlnirii dintre poliţişti şi copiii instituţionalizaţi, discuţiile...
Publicaţia Americană USA Today şi-a exprimat opinia legată de vaccinarea populaţiei împotriva rujeolei şi nu numai. Părerea exprimată de aceştia este una...
Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, a fost reţinut pentru 24 de ore luni seara în dosarul „Gala Bute”....
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus, luni seara, reţinerea pentru 24 de ore a lui Adrian Sârbu în...
Cristian Săpunaru și Daniel Niculae se întorc la marea lor dragoste, Rapid. Potrivit Prosport.ro, cei doi fotbaliști s-au înțeles cu gruparea din...
Universitatea Hyperion pune bazele programului masteral în domeniul Diplomaţiei Culturale.
În 2005 a fost introdus pentru prima dată cablul de internet în computerul meu. Tot în acel an am folosit pentru prima...
Cu cateva piese de mobilier la comandă, apartamentul sau casa ta pot să fie la modă şi să-ţi reprezinte caracterul sau gândirea....
O mică localitate din judeţul Tulcea a fost marea surpriză a Târgului de Turism de la Viena. Acest fapt s-a datorat muncii...
Un oficial din intreriorul companiei Blizzard/Activison Entertainment a lansat un zvon potrivit căruia un nou set de misiuni single-player va fi lansat...
Lansarea cărții „Impactul discursului politic asupra comportamentului social”
„ESP32 Programming for the Internet of Things”, noua carte a Rectorului Universității Hyperion
Unii vorbesc, alții pun în aplicare
Top 10 cărți citite în 2018
Crăciun cu peripeții. SMURD-ul a intervenit la aproape 2.000 de persoane
Favre si BvB, prima înfrângere din acest sezon
Chirii de 10.000 de lei la Târgul de Crăciun din București
Domeniul public – cimitir de mașini îngrijit de Primărie și Poliția locală
Lucrări de reabilitare a parcărilor, în prag de sărbătoare
București: Peste 1700 de copii sunt diagnosticați cu dislexie
La copiii de la sate, Moș Crăciun vine numai dacă TU te implici!
Schimbare de lider în Premier League. Înfrângerea lui Guardiola îi urcă pe Liverpool pe primul loc