Diverse

Când freci menta, n-ai de ce să bagi mâna-n foc

Folosim zi de zi o mulțime de expresii din limba română, fără a acorda prea multă atenție sensului acestora. Chiar dacă multe dintre ele sună ciudat la o analiză sumară, toate aceste expresii încep să capete sens atunci când examinăm trecutul și descoperim originea acestora.

Spre exemplu, „A freca menta” însemnă să lenevești, să stai degeaba, să te ferești de muncă. Pe vremuri, mesele erau frecate cu mentă, pentru a oferi un miros proaspăt în timpul cinei. Aceasta era una dintre cele mai simple sarcini, iar majoritatea oamenilor prefera să frece mesele cu mentă, decât să facă alte activități obositoare. Prin urmare, cei care voiau doar să pretindă că munces, frecau menta.

„A sta de șase”, o altă expresie cunoscută, înseamnă să păzești ceva, să stai la pândă. Expresia își are originea din aviație, mai precis, din Primul Război Mondial. Pentru a comunica rapid și eficient, piloții foloseau metoda ceasului. Avionul era înconjurat de un ceas imaginar, iar piloții se atenționau între ei, în cazul eventualelor pericole, folosind orele de pe acest ceas imaginar. Spre exemplu, atenție la 3 sau atenție la 9, însemna că pericolul vine din dreapta, respectiv stânga. Atenție la 6 însemna să fii atent la spatele tău. De aici cifra 6 a început să fie folosită în alte contexte, cu înțelesul de a-ți proteja spatele.

„A fi prins cu mâța-n sac” înseamnă să fii prins cu o minciună. Chiar dacă la prima vedere am crede că pur și simplu cineva a furat o pisică și a fost prins cu ea în sac, expresia se referă, de fapt, la vânzarea porcilor în târg. În trecut, în târguri, purceii se vindeau în saci legați. Oamenii nu puteau să vadă ce se află în sac, astfel că vânzătorii profitau de situație, iar în loc de purcel puneau o pisică în sac. Cei care erau prinși cu această înșelăciune erau, la propriu, prinși cu mâța-n sac.

„A face capul calendar” înseamnă să stresezi pe cineva, oferindu-i prea multe informații. Expresia a apărut odată cu invenția tipografiei. Printre primele lucruri printate și vândute în masă, au fost calendarele, iar pentru a încuraja cumpărarea lor, producătorii adăugau diferite informații, precum proverbe, sărbători, sfaturi, horoscop, meteo și multe altele. Astfel, calendarele deveneau niște reviste, cu o mulțime de informații. Iar pentru că hârtia era scumpa, scrisul era mic și informația extrem de înghesuită pe pagină, de aici și expresia a face capul calendar, adică a copleși cu prea multă informație.

„Colac peste pupăză” este o zicală care se referă la momentul în care există deja un necaz și apare o altă problemă (ex. Ca și când n-ar fi fost de-ajuns povara ei peste mine, îmi mai trebuia și tu, colac peste pupăză). Colacul este un simbol al înmormântării, iar pupăza nu se referă la o pasăre, ci la un tip de pâine tradițională de nuntă. Deci, expresia „colac peste pupăză” se referă la o înmormântare care vine imediat după o nuntă.

„A băga mâna în foc” pentru ceva sau cineva înseamnă a susține cu tărie acel lucru, a garanta. Expresia face referire la un ritual vechi de judecată. Pentru a descoperi nevinovăția unei persoane, aceasta era silită să bage mâna în foc după un fier încins, să îl țină în mână ceva timp, iar apoi în funcție de cât de repede se vindeca rana, se determina dacă persoana este sau nu vinovată.

„A scoate din pepeni” pe cineva înseamnă să scoți din sărite pe cineva, să îl enervezi foarte tare. Pepenele în această expresie se referă de fapt la o plantație de harbuji și expresia face referință la modul în care se furau pepenii. Pentru ca hoții să poată fura pepeni, acești erau nevoiți să scape de paznic. Astfel, unul dintre hoți încerca să îl stârnească pe cel care păzea plantația, prefăcându-se că fură un pepene sau jignindu-l, în speranța că îl va face pe paznic să se enerveze și să fugă după el, scoțându-l dintre pepeni.

„A călca pe bec” înseamnă să greșești, iar expresia datează din secolul al XIX – lea. Pe vremea aceea, străzile erau luminate cu gaz, iar arzătoarele din felinarele stradale erau numite becuri cu gaz. De asemenea, umbra difuză a luminii stradale semăna cu silueta unui jandarm. În felul acesta, în lumea interlopă, jandarmii au început să fie porecliți becuri, iar atunci când un hoț era prins că face o nelegiuire, se spunea că acesta a picat peste un bec.

Sursă foto:

 

 

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top