Social

Orășelul lui Moș Crăciun își deschide porțile

Sâmbătă, 18 noiembrie, Orășelul lui Moș Crăciun își va deschide porțile în Parcul Lumea Copiilor din Sectorul 4 al Municipiului București.

4000 de beculețe colorate, un brad înalt de 12 m și Căsuța lui Moș Crăciun care, amplastă în centrul parcului, vor prinde viață odată cu aprinderea tuturor luminițelor de sărbători din sectorul 4.

„Vom avea concerte în aer liber ale unor artiști consacrați, spectacole pentru copii, carusele, un patinoar, concursuri cu premii, daruri și surprize pentru toți cei care vor veni în „Orășelul lui Moș Crăciun”, între 18 noiembrie și 31 decembrie, în intervalul orar 10.00 – 22.00”, se arată într-un comunicat remis presei de către Primăria Sector 4.

Odată cu aprinderea luminițelor în seara zilei de 18 noiembrie, elevii de la Colegiul Național “Dinu Lipatti” din București, vor susține un recital special pentru sărbătorile de iarnă, urmați fiind de artiști consacrați precum Ana Lesko, Amna sau Claudia Pavel.

Pe 15 decembrie, Moș Crăciun va ajunge la Căsuța din Orășelul lui, pentru a-i întâmpina pe cei mici și cuminți cu daruri. Până atunci, cei care vizitează Orășelul Moșului, vor putea să se fotografieze cu ajutoarele acestuia, sau îi pot lăsa scrisori.

Pe 25 și 26 noiembrie vor urca pe scenă Mirabela Dauer și Corina Chiriac, Corina și Matteo (16 decembrie), Ștefan Stan și Alina Irimia (17 decembrie) iar pe 23 decembrie, cu o zi înainte de Ajun, Smiley și Lidia Buble. 

Pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, va fi un concert extraordinar susținut de Horia Brenciu și HB Orchestra, Andreea Bălan, Pepe și Fly Project.

Orășelul lui Moș Crăciun va găzdui și Târgul de Crăciun, care va fi deschis până în luna ianuarie a anului viitor. Aici vizitatorii vor găsi aproape 50 de căsuțe cu ornamente de sezon, globuri, ghirlande, produse de artizanat și preparate tradiționale specifice sărbătorilor de iarnă. 

Text si foto:  Cristian Tănase

 

 

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top