Featured

Olguța Vasilescu: Nu am renunțat la mandatul de primar pentru imunitate

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, susține că dosarul în care este acuzată de fapte de corupție “este o făcătură politică”. Aceasta a declarat duminică, la Craiova, că nu a renunțat la mandatul de primar al municipiului în favoarea celui de deputat și ministru pentru a obține imunitate parlamentară.

 “Nu există imunitate parlamentară decât pentru declarații politice. Restul este o glumă. Dosarul meu este în instanță și chiar cinci instanțe au spus ce spuneam și eu: că dosarul meu este o făcătură politică oribilă și cred că cetățenii și-au dat seama de acest lucru, ca dovadă scorul obținut la alegerile locale și la alegerile parlamentare”, a spus Olguța Vasilescu, în cadrul unei conferințe de presă în care și-a prezentat bilanțul de primar al Craiovei.

Potrivit Agerpres, Vasilescu a mai declarat, referindu-se la acuzațiile aduse de procurorii DNA, că dacă ar fi pusă de zece ori în situația de a reabilita fațadele blocurilor din sponzorizări, ar face același lucru.

Olguța Vasilescu: „De zece ori dacă aș fi pusă în aceeași situație, aș face același lucru, adică să rog oameni din mediul de afaceri să sponsorizeze, nu pe mine, ci orașul în care și ei locuiesc și pe care îl vor și ei mai frumos. Și nu au fost doar firme care au avut legături cu Primăria Craiova. Toate cele patru infracțiuni de luare de mită sunt în capital electoral. În traducere liberă: dacă populația are încredere în tine, trebuie să faci pușcărie. Dar iată că totuși judecătorii care au avut acest dosar în mână au spus ceea ce spun și eu de câteva luni: că este o făcătură oribilă care trebuie să se întoarcă la DNA”, a adăugat ea.”

Pe 15 decembrie, Tribunalul București a decis să trimită pentru a doua oară la DNA dosarul în care Lia Olguța Vasilescu este acuzată de corupție. Decizia nu este însă definitivă și a fost contestată de procurori la Curtea de Apel București.

Autor. Mădălina Bălăceanu

Foto

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2015 Hyperflash.ro | 2018

To Top