Social

Oamenii sunt încă frumoși


„A devenit cumplit de evident că tehnologia ne-a depăşit umanitatea”, zicea Albert Einstein înainte ca tehnologia să fie o parte obligatorie a vieţii noastre.

În România anului 2016 mai rar auzi de oameni care fac lucruri voluntare și nu doresc celebritate. Acesta este și cazul lui Alexandru Puiu, care a văzut o mașină plonjată în Dâmbovița și nu a scos telefonul ca restul lumii ci și-a luat rolul bunului samaritean sărind în apa rece a râului. Actul lui curajos a salvat viața unui copil de 8 ani. Dar acesta a dispărut înainte de apariția echipajelor de ambulanță.

Acesta a declarat pentru Digi 24 că a sărit să îi ajute pe cei implicați în accident, fără să clipească:
„Am dat prima oară de copil, l-am prins de mână, l-am scos, a fost momentul de bucurie și în același timp de groază. Sincer, de frig, de abia puteam să mai înaintez, am avut noroc că a sărit un băiat de pe mal să mă ajute pentru că eram foarte înfrigurat. Am auzit mașina poliției după ce l-am scos pe băiat, ulterior m-am întors să îl scot și pe bărbat”.

Conform aceluiași post de televiziune, în salvarea copilului s-a implicat și agentul de poliție George Dorin, care i-a aplicat minorului procedurile de resuscitare, până la venirea echipajelor de prim-ajutor.

„În mașina care era în Dâmbovița, în momentul în care eu am ajuns și acordam primul ajutor, o persoană de sex masculin l-a scos pe presupun tatăl copilului, șoferul. Am procedat la masajul cardiac, mi-am dat jos hainele de pe mine ca să îl încălzesc după care au venit cei de la SMURD și l-au preluat în ambulanță”, a declarat acesta.

Din păcate, aceste acte de umanitate fără nici o dorință de afirmare sunt un lucru aproape nemaiîntâlnit în zilele noastre şi de aceea ar trebui să luăm aminte. În cazul în care ne aflăm într-o astfel de situaţie să încercăm să uităm de telefon şi să ne implicăm, cât putem desigur, fără a ne pune propria viaţă în pericol.

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top