Artiști

O româncă va reprezenta Elveția la Eurovision

Românca Miruna Mănescu aka Runa va reprezenta Elveția la Eurovision 2017 cu piesa ,,Apollo”, alături de Emanuel Daniel Andriescu, originar tot din România şi toboşarul Samuel Forster.

Grupul TimeBelle a fost desemnat câștigător, duminică, 5 februarie, în cadrul Selecției Națonale Eurovision 2017 din Elveția. Telespectatorii au fost cei care au hotărât cine va reprezenta Elveția pe scena de la Kiev, unde va avea loc cea de-a 62-a ediție a competiției.

,,TimeBelle” a mai participat și în anul 2015 la Selecția Națională elvețiană, cu piesa ,, Singing About Love”.

Miruna Mănescu este cunoscută în România datorită colaborării cu Randi, pentru proiectul Șhaka Muv și a pieselor ,,Save” și  ,,Illegal”.

„Am câştigat! Voi reprezenta Elveţia la Eurovision 2017 alături de trupa mea iubită TimeBelle. Sunt foarte mândră. Simt că meritele îmi sunt în sfârşit recunoscute. Mulţumesc familiei mele şi prietenilor dragi care ne-au susţinut. Sper din suflet că şi România va începe să susţină artiştii pe care îi are. Mulţumesc Cristallini pentru rochia superbă care mi-a adus atât de mult noroc. Ne vedem în mai la Kiev!“, a scris cântăreaţa pe Facebook, potrivit Mediafax.

Autor: Ramona Banu

Foto:

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top