Texte și Protexte

O revelaţie utilă asupra a ceea ce înțelegem ca fiind o problemă

problemă

Astăzi vreau să îţi vorbesc despre termenul abstract de problemă. Sunt convins că absolut toată lumea s-a lovit la un moment dat de una, fie ea mică ori dificilă. Ei bine, putem spune că problema în viaţa noastră e cam ca Răţuşca cea urâtă din povestea cu titlu omonim a lui Hans Christian Andersen. De cele mai multe ori creează panică, durere, anxietate, sau ce senzaţii nasoale or mai fi.

Pe oricine vei întreba dacă ar prefera o viaţă fără probleme sunt 100% sigur că ar răspunde că DA, cu siguranţă! Nimeni nu vrea să îşi complice viaţa cu probleme, nu-i aşa? În fond cine ar vrea?

Mai sus am făcut referire la povestea lui Andersen, la care, cred eu, se poate suprapune fidel ideea de problemă. Deşi la început râţuşca era nedorită de toţi, fiind urâtă doar din cauza faptului că nu arăta ca celelalte răţuşte (problema), finalul o surprinde pe protagonistă în rolul opus, ea fiind de fapt o lebădă, simbol al frumuseţii, al graţiei, al liniştii (rezolvarea).

Acum nu vreau să dau de înţeles că soluţia la rezolvarea unei probleme este creşterea în anvergură a acesteia! Ce vreau să spun este că, de cele mai multe ori, în spatele unei probleme se află o rezolvare care, îndrăznesc să spun că, de fiecare dată, îţi aduce un plus de înţelepciune, te învaţă ceva, te previne.

Nu cred că există vreun studiu pe această temă, dar voi miza pe faptul că raţiunea ta îmi va da dreptate pentru ceea ce voi spune, şi anume că 99% DIN PROBLEME NI LE-AM FĂCUT ŞI ÎNCĂ NI LE FACEM SINGURI! Este adevărat? Marea majoritate a oamenilor nu conştientizează acest fapt, fiind prea grăbiţi să rezolve cât mai repede problema pentru a reveni la situaţia iniţială. De cele mai multe ori aceştia, mulţumiţi de rezultatul pozitiv al rezolvării ei, neglijează bagajul de cunoştinţe cu care a venit la pachet rezolvarea.

Ei bine, aici putem vorbi de principala cauză a revenirii problemei, ori a declanşării unui lanţ de probleme aparent distincte, dar care, la o privire un pic dindărăt, au puncte comune.

problemă

foto: iqool.ro

Fac apel din  nou la conştiinţa ta, fiind de fapt principala ţintă a acestei cugetări libere, pentru a aduce în prim-plan o idee preconcepută dar care, din nou, găndită dindărăt, nu are fundament, şi anume că „viaţa asta e grea şi imi cauzează mie toate problemele”.

Probabil că ai în vedere faptul că viaţa e viaţă şi atât nu? Într-un articol anterior am precizat câteva cauze pentru unele din probleme acestei omeniri, care sunt văzute a fi din vina „lu’ Doamne-Doamne”, dar care au ca fundament acţiunile unor grupuri de oameni care, se pare, chiar „se c**ă finetti”.

Timpul, fundamentul vieţii, nu este alceva decât alternanţa zilelor şi a nopţilor, plus alte cicluri naturale specifice unor zone ale Globului, în funcţie de poziţionarea acestuia în raport cu Soarele şi ţinând cont de forma uşor ovaloidă a acestui Pământ.

Desigur, nu scot din ecuaţie factorul divin. Sunt de părere că, dacă precizia milimetrică (!!!) cu care funcţionează Universul infinit este rezultatul întâmplării, ei bine, eu mi-aş lăsa viaţa în voia ei. O îndrâzneală cu substrat logic, derivată din ideea de mai sus, îmi permite să spun că există o posibilitate ca atât ştiinţa, cât şi religia să aibă dreptate, existând o infimă posibilitate dar demnă de luat în calcul, aceea că Dumnezeu e însăşi întâmplarea.

Hai să luăm drept exemplu de problemă colectivă ziua de luni, şi toate derivatele „dramatice” pe care le pricinuieşte aceasta. problema acestei zi este poziţionarea ca prima zi după sfârşitul liber de săptămână, încununat, după cum ştim, cu o binemeritată odihnă. Oamenii când aud de această zi transpiră, au spasme, frisoane, lehamite, etc., o serie de probleme pe care le atribuie complet nefondat „vieţii asteia de căcat!”. În fapt, problema nu este ziua de luni, problema e această zi care se identifică în programul de lucru impus ca prima zi de lucru din săptămână.

Putea fi oricare zi a unei săptămâni în locul ei. Aşa cum prin convenţie s-a stabilit ca ea să fie prima zi din cele şapte, aşa eu pot să o fac să fie marţi, adăugând încă o zi la sâptămână tot prin convenţie! „No, dar lunea e de la Dumnezeu nu? el a pus lunea acolo, prima zi”- ar spune cei mai mulţi-„deci viaţa e de vină!” E greu de digerat, dat fiind faptul că ştim cu toţii clar că însuşi Dumnezeu a creat lumea în şase zile şi S-a odihnit într-a şaptea zi nu?

Al naibii păcătos ce sunt eu…dar hai să deschidem ochii un pic, se poate, mi-or da voie trimişii Domnului pe Pământ, Prea-Înaltele feţe bisericeşti, să îndrăznesc a ataşa două linkuri care să imi susţină ideea de mai sus? Avem aici Calendarul iulian, introdus de Iulius Cezar în 46 î.Hr. şi care a intrat în uz în anul 45 î.Hr. şi Calendarul gregorian, implementat la 24 februarie 1582.

Aşadar, curgerea timpului sub formă de milenii, decenii, ani, luni, zile, ş.a. găndită de raţiunea noastră supremă ne spune că „dom’le…asta-i viaţa!”, nu?  Ei bine, viaţa noastră, faptul că murim poate la 45, 65, ori 85 (mai rar în România) de ani, se datorează sistemului calendaristic de tip gregorian, stabilit, desigur, prin convenţie, nu de Dumnezeu.

Historia.ro scrie că „În martie 1919, guvernul de la București a emis un Decret-lege, prin care era adoptat calendarul gregorian. Ziua de 1 aprilie 1919 devenea 14 aprilie 1919”. Groaznic de interesant!! (Voi reveni cu mai multe completări în această chestiune într-un alt articol.)

Iată deci un exemplu de cum o problemă aparent stringentă a cărei vină o aruncăm pe viaţă poate conduce la răspunsuri nebănuite dar, desigur, extrem de dificil de digerat, dat fiind nivelul paroxistic (să rămân în sfera religiei) de inoculare a acestei idei în genialele noastre raţiuni.

Aşadar, când  avem o problemă, indiferent de natură, hai să luăm în calcul posibilitatea constructivă de rezolvare a acesteia, cel puţin la nivel ideologic, indiferent dacă metoda presupune schimbări exterioare sau modificări ale percepţiei vizavi de realitatea în care trăim.

Aşa cum 99% din probleme, mici ori mari, sunt cauzate de oameni, aşa sunt de părere că rezolvarea lor este inevitabilă, chiar dacă vom fi nevoiţi să recurgem la mişcări radicale, concretizate chiar cu eliminarea din ecuaţie a sursei problemei. Cert este că viaţa nicidecum nu este vinovată pentru mare parte din problemele cu care ne confruntăm, ci noi, oamenii.

Din moment ce vom înţelege pe deplin acest fapt, ne vom însuşi calităţi extraordinare, care ne vor ajuta nu numai să eliminăm din rădăcină problema, dar şi să evităm multe dintre acelea care se vor ivi pe viitor!

Deci, ne trezim…?

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top