Artiști

Muzicienii britanici, semnal de alarmă pentru 2021!

Peste 100 de muzicieni britanici, de la idoli pop și rock, inclusiv Ed Sheeran, Sting și Roger Waters, de la Pink Floyd, până la vedete din muzica clasică, precum dirijorul Simon Rattle, au declarat că turneele în Europa ale artiștilor britanici sunt în pericol din cauza Brexitului, transmite REUTERS.

Într-o scrisoare publicată în ediția de miercuri (20 ianuarie a.c., n.r.) a ziarului The Times, muzicienii au declarat că guvernul a încălcat promisiunea de a negocia călătorii fără vize pentru muzicienii în Uniunea Europeană.

„Acordul încheiat cu UE are o mare lacună la capitolul privind mișcarea liberă promisă pentru muzicieni: toți cei care fac un turneu muzical european vor avea nevoie acum de permise de muncă costisitoare și de un munte de documente pentru echipamentul lor”, au scris aceștia.

„Costurile suplimentare vor face multe turnee inviabile, în special pentru tinerii muzicieni emergenți care deja se luptă să-și păstreze capul deasupra apei din cauza interdicției COVID privind desfășurarea concertelor”.

Muzicienii au îndemnat guvernul să negocieze un acord reciproc care să permită călătorii fără acte pentru artiștii aflați în turneu.

Lista  ”stelară” a semnatarilor include nume sonore din aproape toate stilurile de muzică, de la Sex Pistols și Iron Maiden până la violoncelistul Sheku Kanneh-Mason, care a cântat la nunta prințului Harry și Meghan Markle. Au semnat și Radiohead, Elton John, Bob Geldof, Peter Gabriel, Brian Eno, Liam Gallagher, Brian May și Roger Taylor. Roger Daltrey, solistul The Who, care s-a declarat în mod deschis în favoarea Brexitului şi anterior a respins temerile cu privire la turnee după ieşirea Marii Britanii din UE, este la rândul său pe lista vedetelor care au semnat scrisoarea deschisă.

Ministerul Culturii de la Londra, prin vocea șefei Caroline Dinenage, a dat vina pe UE, spunând că Bruxelles-ul este cel carea respins propunerile britanicilor făcute în numele artiștilor creativi. Guvernul englez a declarat că este pregătit să discute în continuare problema cu blocul comunitar.

Marea Britanie și-a finalizat demersurile privind ieșirea din UE pe 31 decembrie 2020. Una dintre consecințele Brexitului este faptul că cetățenii britanici și europeni nu se mai bucură de liberă circulație reciprocă.

Sursa foto:  Creative Kid Music

Muzicienii britanici, semnal de alarmă pentru 2021!

Cele mai citite

To Top