Social

Monumentul “Aripi” va fi amplasat în Piaţa Presei la sfârşitul lunii septembrie

Directorul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, Traian Radu Negrei, a declarat pentru Agerpres că Monumentul “Aripi” ar urma să fie adus în Piaţa Presei Libere, pentru a fi montat,  în jurul datei de 25 septembrie.

“Sper ca transportul la Piaţa Presei să fie în jurul datei de 25 septembrie. Montajul la Piaţa Presei va mai dura. Nu pot să spun dacă trei, cinci zile sau şase săptămâni. Acum se continuă şlefuirea şi sablarea la ultima aripă. Aceasta va mai dura circa cinci – şase zile, celelalte două sunt gata. Urmează să terminăm aceste calcule şi aproximări pentru deplasare, drum şi punere la locul unde vin montate. Nu mai facem asamblarea preliminară fizică, o realizăm pe calculator, scutind şi economisind nişte bani, chiar destul de mulţi, cam 100.000 de euro şi scurtând termenele, pentru că altfel ar fi însemnat încă vreo doua luni – două luni şi jumătate numai pentru asamblarea preliminară”, a afirmat Negrei, citat de agenţia de presă mai sus menţionată.

image-2015-04-9-19879678-46-macheta-monumentului-aripiConsiliul General al Municipiului Bucureşti a alocat la începutul anului 3 milioane lei pentru lucrare. Iniţial, primarul Sorin Oprescu a cerut 5,5 milioane lei, însă consilierii locali au mai tăiat din sumă. La sfârşitul lunii iulie Consiliul General a accesat fondul de rezervă al oraşului pentru alocarea a 2,7 milioane lei necesari în scopul finalizării monumentului. Monumentul costă în total aproximativ 2 milioane euro, iar amplasarea sa circa 1 milion de euro.

Conceptul artistic a fost realizat de sculptorul Mihai Buculei în urma unui concurs organizat în 2004.

Monumentul “Aripi” este alcătuit din trei aripi din oţel inoxidabil, cântăreşte 102 tone şi are o înălţime de 24 de metri. Lucrarea va fi aşezată pe un soclu acoperit cu granit de culoare roşie, înalt de şase metri. În comparaţie, Arcul de Triumf are o înălţime de 27 de metri. Statuia este realizată la SC Electromecanica Ploieşti SA.

Primaria Capitalei, prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, va cheltui în 2015 aproximativ 10 milioane de lei pentru realizarea şi amplasarea mai multor sculpturi în Capitală. Pentru statuia din bronz dedicată prinţului Rainier al III-lea de Monaco realizata de Ionel Stoicescu au fost alocaţi 3,9 milioane lei, dintre care 1,2 milioane lei pentru soclul statuii.

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2015 Hyperflash.ro | 2018

To Top