Life & Style

A fost descoperit un medicament care te ajută să te bronzezi fără să stai la soare

A fost descoperit un medicament care te ajută să te bronzezi fără să stai la soare

Oamenii de ştiinţă de la Massachusetts General Hospital au inventat un medicament care te ajută să te bronzezi imitând efectele luminii soarelui, fără implicarea radiaţiilor UV dăunătoare.

Potrivit Mediafax, medicamentul „păcăleşte” organismul să producă melanina, iar oamenii de ştiinţă precizează că invenţia lor va funcţiona chiar şi pe pielea foarte deschisă.

Scopul invenţiei echipei de la  Massachusetts General Hospital este ca descoperirea lor să poată preveni cancerul de piele şi chiar să încetinească apariţia îmbătrânirii. Procesul provoacă reacţii chimice în organism care duce la producţia de melanină, „melanina reală care activează producţia de pigment într-o manieră independentă de razele UV”, declară cercetătorii citaţi de Mediafax. Această invenţie nu se compară cu bronzul fals- care „vopseşte” pielea fără protecţie, cu bronzul de soare- ce expune pielea la lumina UV, sau  pastilele care pretind că stimulează producţia de melanină, dar au nevoie de lumină UV.

„Scopul nostru real este o nouă strategie pentru protejarea pielii de radiaţiile UV şi de cancer. Pigmentul închis este asociat cu un risc mai scăzut al tuturor formelor de cancer de piele”. a menţionat Dr. Fisher, unul dintre cercetători.

Momentan medicamenul nu poate fi folosit în comerţ deoarece cercetătorii doresc să facă mai multe teste de siguranţă, chiar dacă până acum nu au apărut probleme.

 

Cele mai citite

To Top