Social

Marșul pentru viață

Câteva mii de persoane au participat, sâmbătă după-amiază, în întreaga țară, la protestul numit “Marșul pentru viață”.

Organizatorii au spus că “Scopul primar al Marşului pentru viaţă este chemarea la apărarea vieţii pentru fiecare fiinţă umană, de la concepţie până la moartea naturală şi apărarea familiei şi a căsătoriei naturale-o femeie şi un bărbat deschişi darului vieţii, care este cel mai bun ambient pentru dezvoltarea următoarei generaţii. De o importanţă egală este şi încurajarea politicienilor ca să creeze condiţii legislative pentru protecţia vieţii umane şi a demnităţii căsătoriei naturale şi asta înseamnă excluderea pruncuciderii oficiale la nivel de stat”, conform hotnews.ro.

Manifestarea este la cea de-a șaptea ediție anul acesta, iar tema este “Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”. Potrivit organizatorilor, România ocupă locul al doilea pe scala numărului de avorturi. Mai exact, sunt 22.743.390 avorturi legale, chirurgicale, doar în spitalele de stat, în perioada 1958-2016, raportat la o populație de 19.760.000 de persoane la 1 ianuarie 2016.

În Capitală, la marş au participat aproximativ 5.000 de persoane. Printre participanţi s-a numărat şi Gigi Becali, care a venit însoțit de mai multe persoane îmbrăcate în costume populare, cu steaguri de mari dimensiuni.

Organizatorii au împărţit baloane colorate şi pancarte cu mesaje precum “Cu fiecare copil, un înger vine în lume”, “Sunt iubire, Sunt pentru viaţă”, “Ajută mama şi copilul, ei depinde de tine”, “Femeile merită mai mult decât avortul”.

Alte oraşe care au susţinut ideea şi au organizat marşuri asemănătoare au fost: Alba – 1.000 participanți, Olt – 400 participanți, Dolj – 1.000 participanti, Buzău – 10.000 participanți, Cluj – 500 participanți, Botoșani – 3.000 participanți, Braşov – 200 participanți, şi Bistrița Năsăud – aproximativ 1.000 de participanți.

Autor: Ionela Ştefan

Sursa foto: vice.com, fotograf Răzvan Băltărețu

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2015 Hyperflash.ro | 2018

To Top