Filme

„Un lup printre oi”-Lupul își schimba blana, dar năravul… da

Poveste clasică. Oi. Lupi. Rău. Bine. Blană. Animale. Pescăruși care se cred oi… Stai.. Pescăruși care se cred oi. Asta nu face parte din poveștile clasice. Bine, asta poate nu este chiar o poveste clasică, iar Grey din această animație nu este chiar Dorian Grey, cel umbrele. Dar este un lup gri. Sau oaie cenușie. Sau chiar amândouă.

Totul începe cu un lup prea copilăros, Grey, care vrea să conducă o haită de lupi fioroși. Și magia țigăncii Mami îl ajută să-și capete… coarne, copite și blană de oaie. Nu chiar schimbarea pe care o aștepta el, dar pe aproape.

Dragostea pe care o poartă în suflet pentru lupoaica Bianca îl face să se arunce în gura oilor atunci când era lup. Și în gura lupilor, atunci când era oaie.

Să ne întoarcem totuși, la oile noastre. Animația este plină de momente de spaimă groaznică- spre exemplu, atunci când mielul mâncăcios al turmei rămâne fără mâncare- asta da spaimă. Sau când pescărușul care se credea berbec este numit pelican. Un șoc mortal pentru el, din cauza căruie se decide să părăsească turma copitatelor. Dar revenirea este spectaculoasă, o revenire la care copiii se vor bucura alături de părinți.

Am văzut în câteva momente și lucruri inspirate din alte capodopere cinematografice sau nu. Câteva lucruri de la Salvador Dali, câteva din filmul E.T. dar parcă și câteva momente asemănătoare cu cele din Cartea Junglei.

În versiunea dublată în limba română, Ruby împrumută vocea senzualei lupoaice Bianca, Ana Baniciu în rolul adorabilei Lyra, o oiţă care a cucerit întreaga turmă, iar câştigătorul popularului show tv de la Pro Tv „Vocea României”, Mihai Chiţu debutează împrumutându-şi vocea pescăruşului “berbec”, Klif. AICI puteți vedea câteva lucruri spuse de Ruby, AICI cele spuse despre acest rol de către Mihai Chițu, iar AICI câteva vorbe din partea Anei Baniciu.

Una peste alta, animația “Un lup printre oi” merită o vizionare alături de toată familia, într-un weekend însorit sau ploios, pentru a vă amuza copios pe seama ooooilor amuzante sau a lupilor șireți dar prostovani.

SINOPSIS

Într-un tărâm magic îndepărtat, pe o pajişte liniştită, o turmă de oi duce un trăi fără griji. Însă, problemele încep să apară în momentul în care o haită de lupi se instalează în apropiere.

Din dorinţa de a-şi demonstra abilităţile de conducător şi responsabilitatea, tânărul Grey, succesorul haitei, apelează la trucurile magice ale unei vrăjitoare neîndemânatice şi se transformă, din greşeală, în berbec. Împărţit între familia de lupi şi turma de oi care l-a adoptat, Grey trebuie să găsească o cale să aducă pacea în ţinut, dar şi să îşi recapete identitatea.

O animaţie amuzantă, cu personaje colorate şi simpatice, „Un lup printre oi” are premiera în cinematografele din ţară pe 22 aprilie, în varianta dublată în limba română.

 

Despre studio

Wizart Animation este o companie de  animaţie computerizată din Rusia, care se dezvoltă extrem de repede. Sediul companiei este în Moscova, iar studiourile sunt în Voronezh.

Studioul a fost fondat în 2007 de un grup de profesionişti din domeniul jocurilor computerizate şi din industria tehnologiei informaţiei. Experienţa lor, baza tehnică, dinamica şi decizia de a schimba industria animaţiei din Rusia le-a permis să lanseze pe piaţă un nou timp de studio de animaţie computerizată şi să implice specialişti tineri şi experţi din diferite oraşe din Rusia şi Ucraina.

Principalul obiectiv al celor de la Wizart a fost să creeze, să producă şi să distribuie filme de animaţie de calitate şi seriale de desene animate, care să îmbine tehnologia inovatoare şi poveştile mişcătoare pentru copiii şi adulţii care cred în miracole.

Portofoliul companiei cuprinde mai multe proiecte de animaţie aflate în diferite stadii de producţie. Povestea 3D „Crăiasa zăpezii” a fost principalul proiect al anului 2012.

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top