Externe

Liderii G20 au discutat siguranța umanității și lupta contra ISIS

Presedinte francez

Liderii G20 care s-au întâlnit la summitul găzduit de Turcia, în Antalya, au adus în discuție securitatea europeană compromisă după valurile de imigranți care au invadat granițele uniunii.

Imigranti

Sursă: reuters

Atacurile teroriste de la Paris din seara de 31 octombrie, soldate cu 129 de morți și peste 350 de răniți, au fost principalul murmur al summitului. François Hollande a fost singurul șef de stat care nu a fost prezent la întrunire, angajat în supravegherea operațiunilor de securitate din Franța.

„Acesta nu a fost un atac împotriva Franței și Parisului, ci un atac împotriva valorilor universale”, a declarat duminică Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene.

Tot acesta a declarat că în ciuda evenimentelor tragice din Franța, abordarea privind imigranții nu ar trebui schimbată.

„Ne confruntăm cu un efort terorist colectiv. Aceste acțiuni teroriste nu sunt îndreptate doar împotriva poporului francez, ci împotriva umanității în ansamblul său”, a declarat presedintele turc Recep Tayyip Erdogan într-o conferință comună cu președintele american Barack Obama înainte de summitul G20. Acesta din urmă s-a angajat într-o colaborare cu Franța pentru a ajuta la prinderea responsabililor pentru atacurile din Paris.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a adăugat că lumea are „un moment rar” de oportunitate diplomatică pentru oprirea violenței, declară Routers.

Ca urmare a atentatelor din Franța, președintele François Hollande propune modificarea Constituției franceze, prin care se va permite retragerea cetățeniei franceze celor cu dublă cetățenie, care sunt condamnați pentru fapte ce „aduc atingere valorilor Republicii”. Tot acesta spune că Franța este „în război” împotriva terorismului. Președintele francez vrea să prelungească starea de urgență cu încă 3 luni, pentru aceasta fiind nevoie de o nouă lege:

Presedinte francez

Sursă: gandul.info

„Trebuie să revizuim Constituţia pentru a permite puterilor publice, respectând statul de drept, să reacţioneze la actele de război. Revizuirea Constituţiei trebuie să includă anumite măsuri: trebuie să se prevadă retragerea cetăţeniei. Nu trebuie să aibă ca rezultat transformarea vreunei persoane în apatrid. Dar trebuie să putem retrage cetăţenia franceză unui individ condamnat pentru atingere la valorile Republicii, chiar dacă este născut francez, pentru că beneficiază de altă naţionalitate. De asemenea trebuie să putem interzice unei persoane cu dublă naţionalitate să revină pe teritoriul nostru, dacă reprezintă un risc terorist, cu excepţia situaţiei în care acceptă să se supună unui control draconic”, a declarat Hollande.

Preşedintele Franţei a anunţat că vrea ca, în doi ani, să sporească numărul poliţiştilor şi jandarmilor cu 5.000. De asemenea, el a dat asigurări că, până în 2019, nu vor exista reduceri de efective în cadrul Armatei.

soldati statuli slamic

Sursă: monitorulcj.ro

„Jur în numele Domnului, așa cum am atacat Franța în cetatea ei, Paris, vom ataca America în cetatea ei, Washington”, a declarat un luptător ISIS într-un videoclip apărut luni. Tot acesta a declarat: ,,Opt fraţi care purtau centuri explozive şi arme de asalt au vizat locaţii alese cu grijă din inima Parisului”.

Amenințarea orientată către Statele Unite ale Americii, a alertat Washingtonul, care a suplimentat numărul de patrule de poliție pentru a asigura o securitate suplimentară mijloacelor de transport.

Directorul CIA, John Brennan, a spus că ar fi surprins dacă grupul terorist nu ar avea și alte operațiune în pregătire.

Angela Merkel: „Sunt profund șocată de știrile și imaginile pe care le-am văzut de la Paris. În aceste momente gândurile mele se îndreaptă către victimele acestor atacuri evident teroriste, către apropiații acestora și către toți locuitorii Parisului”, a declarat cancelarul Germaniei, conform Agerpres, imediat dupa atentate, în seara de vineri, 31 octombrie.

Atentatele din jurul lumii, au creat o coaliție a marilor state ale lumii implicate în lupta contra terorismului, aducând la suprafață „fiesta” serviciilor secrete ale țărilor implicate direct. În urma acestor ultime evenimente, mobilizarea securității, atât la nivele naționale, cât și la nivel internațional, a devenit imperios necesar.

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top