Diverse

Lansarea de carte a polițistului Marian Godină

În momentul actual cel mai cunoscut polițist din România este Marian Godină. Acesta a intrat în privirea publicului larg din momentul în care  a simțit nevoia să își facă un blog, împărtășind prin acesta toate întâmplările la care a participat, în timp ce își făcea meseria, cu participanții din trafic.

obiectivbr.ro

Sursă obiectivbr.ro

O întâmplare neplăcută s-a desfășurat în urmă cu puțin timp, când acestuia i s-a atras atenția că își face treaba și pune în aplicare legea, asupra unor persoane cu influență mare. Godină nu a putut accepta așa ceva și a făcut publică discuția purtată cu conducătorul auto în cauză, pe pagina sa de socializare, cu un text descriptiv situației, alături de înregistrarea audio făcute de el de la locul faptei.

kissfm.ro

Sursă kissfm.ro

„Da, nu mi-a fost ușor să descriu, cred că am plâns și când am scris acel capitol” a declarat polițistul, conform digi24.ro.

Lansarea de carte a fost făcută și în București la Biblioteca Centrală Universitară. Invitat special  la acest eveniment a fost însăși premierul României, Dacian Cioloș.

adevarul.ro1

Sursă adevarul.ro

„Am ezitat sa vin, pentru ca este momentul dânsului si nu vreau sa rămână cineva cu impresia că premierul vrea sa își asocieze imaginea cu cineva de succes si cu un om care este apropiat de societate. De asta l-am si lăsat, nu am vrut să vin lângă dânsul când a făcut declarații, pentru că este momentul lui.

kissfm.ro1

Sursă kissfm.ro

Am decis totuși să vin ca să fie foarte clar si pentru el si pentru alții, că acest comportament civic, autentic, are toată susținerea Guvernului si a mea.

Cred că în felul acesta, societatea românească poate să se însănătoșească și faptul că un om ca dumnealui are atâta susținere în societate arată că asta asteaptă oamenii, onestitate, profesionalism, atutenticitate si verticalitate, în orice activitate de jos si până sus.

ziuanews.ro

Sursă ziuanews.ro

Nu mă suprinde faptul că domnul Godină devine un simbol si eu îi urez succes și sunt convins că va știi să ducă pe umeri această asteptare si încredere pe care oamenii o au în persoane ca dânsul.

ziuanews.ro3

Sursă ziuanews.ro

Pe de alta parte, sunt convins ca fenomenul Marian Godină ar trebui sa fie o lecție și pentru Poliția Română. Public, oricine din România, cât sunt eu prim-ministru, va avea toatâ susținerea pentru acest tip de comportament” a declarat Dacian Cioloș.

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top