Social

La mulți ani, voluntari de pretutindeni!

Organizația Națiunilor Unite, prin rezoluția nr. 40/212 din 17 decembrie 1985, a instituit Ziua Internațională a Voluntarilor, pe data de 5 decembrie.

Termenul de Voluntariat a fost folosit pentru prima dată în secolul al XVII-lea, în domeniul militar, iar în anul 1920 a fost organizată prima tabără de voluntariat în Esnes, sat de lângă localitatea franceză Verdun.

În România, voluntariatul a luat amploare după 1989, o dată cu deschiderea de filiale ale mai multor organizații internaționale. Potrivit studiului „România 2017. Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări“ lansat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, la sfârșitul anului 2015, în România erau active 48.586 de organizații neguvernamentale.

”La început, scopul meu ca voluntar era să pot să îmi folosesc timpul şi aptitudinile pentru a îmi ajuta comunitatea în orice fel. După ce am căpătat experineţă în acest domeniu mi-am dat seama cât de mult m-au ajutat toate activitaţile la care am luat parte pentru a mă dezvolta ca persoană şi pentru a mă descoperi, în definitv, pe mine însămi. În prezent, voluntariatul reprezintă momentul meu de relaxare şi mă ajută să îmi aduc aminte că am un scop şi că am puterea să schimb ceva”, a declarat pentru hyperflash.ro, Teodora Oașe, voluntar al Asociației Generației de Azi și coordonator al Departamentului de Dezvoltare Organizațională.

”Deși nu e cu bani, orice lucru pe care îl facem pentru noi ajunge cumva să aducă o contribuție, uneori chiar mai mare decât cea pe care am investit-o. Fac voluntariat pentru mine și pentru oameni, pentru ca simt că pot să îmi aduc contribuția. Fac voluntariat pentru ca învăț lucruri pe care nu le pot afla din școală și pentru că am ocazia să pun lucrurile în practică.
Fac voluntariat pentru că nu e obligatoriu, pentru că pot să îmi aleg ce și cum să fac și găsesc aici oameni cu aceeași motivație și aceleași interese – oameni care vor o lume mai bună și fac lucrurile să se întâmple”, a declarat pentru hyperflash.ro, Ingrid Bărbulescu, voluntar al Asociației Generației de Azi și coordonator al Departamentului de Resurse Umane.

Conform studiului național ”Responsabilitatea socială individuală în România”, realizat de Centrul de Marketing și Prognoză Socială, la inițiativa Asociației React, în 2013 numai 14% dintre români făcuseră un stagiu de voluntariat.

Text: Cristian Tănase

Foto:

 

 

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2016 Hyperflash.ro | 2017

To Top