Sport

Irina Begu, victorie de senzație la Charleston

Irina Begu (33 WTA) a obținut o victorie senzațională în optimile de finală ale turneului american de la Charleston în fața australiencei Samantha Stosur (17WTA). Scorul partidei a fost 7-5 și 6-3. Begu va juca în sferturi cu învingătoarea partidei dintre Daria Kasatkina și  Daria Gavrilova, meci care va avea loc în această seară la ora 21:45.

Pentru Irina Begu acest turneu american este prima competiție din 2017 în care reușește să lege trei victorii consecutive. Potrivit GSP.ro, la sfârșitul partidei de tenis, aceasta a declarat: “Este un turneu special pentru mine. E primul pe zgură, suprafața mea favorită. Îmi place foarte mult și orașul. A fost greu la început, nu puteam lovi mingea din cauza vântului. Mi-am dat seama că cine va lupta mai mult, va câștiga. Mă bucur mult pentru victoria de astăzi.”

Sursa foto:

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2010 Hyperflash.ro | 2021

To Top