Magazin

A fost încarcerat 20 de ani pentru o crimă pe care nu el a comis-o!

După 20 de ani petrecuți în penitenciar, Jabbar Washington a reușit să își dovedească nevinovăția, fiind eliberat zilele trecute după ce procurorii au renunțat la acuzații. Washington a fost condamnat în anul 1977 pentru o crimă pe care nu el o comisese, potrivit cotidianului Gândul.

“A fost ca un vis urât. Trebuia să se termine într-o zi”, a declarat Jabbar Washington după ce judecătorul din Brooklyn a respins acuzaţiile îndreptate împotriva sa. “A fost greu, dar mi-am păstrat credinţa”, a adăugat bărbatul de 43 de ani. Eliberarea lui Jabbar a avut loc după ce avocaţii din districtul Brooklyn au revizuit peste 100 de condamnări.

Coșmarul bărbatului a început după ce un om a murit și alți cinci au fost răniți în urma unui jaf petrecut în Brooklyn. Una dintre victime a precizat că îl recunoaște ca fiind unul dintre locatarii blocului în care s-a comis fapta. Detectivul căruia i-a fost dat cazul, Louis Scarcella, cunoscut în ziua de azi pentru practicile sale neortodoxe, a reușit să faca din Jabbar Washington principalul suspect după ce l-a rănit și a reușit să îi smulgă o declarație care l-a condamnat la 20 de ani de închisoare. Principalul martor a fost omorât în 2006, așa că nu a mai putut fi întrebat despre confuzia în legătură cu identificarea.

“Această lipsă de dreptate nu s-ar fi putut întâmpla fără detectivul Scarcella, dar ar fi putut fi împiedicată de mulţi oameni cu diplome de drept”, a spus Ron Kuby, avocatul care l-a apărat pe Jabbar Washington.

“Sunt fericit că mă întorc acasă după tot acest timp”, a declarat Washington.

Sursa Photo

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2010 Hyperflash.ro | 2021

To Top