BREAKING-NEWS

INCENDIU DEVASTATOR ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ, LA INSTITUTUL MATEI BALȘ

În dimineața zilei de vineri, 29 ianuarie anul curent, în jurul orei 5.00, a izbucnit un incendiu la Pavilionul nr. 5 al Institutului “Matei Balș”, din București. La momentul declanșării dezastrului, în interiorul clădirii se aflau aproximativ 100 de persoane, atât personal medical, cât și pacienți internați cu COVID-19, care au fost de urgență transferați la alte pavilioane ale instututului și la alte spitale din București.

ISU București a activat de urgență Planul Roșu pentru situații de urgență, astfel că primele echipaje de salvare au ajuns, conform autorităților în 8 minute. La fața locului au ajuns atât echipajele ISU, cât si ale Poliției, Jandarmeriei, Pompierilor care au acționat concomitent pentru derularea eficientă a acțiunilor de salvare.

Acest devastator incendiu s-a soldat din nefericire cu victime umane, patru pacienți și-au pierdut viața în această tragedie.

Doctorul Raed Arafat, Secretar de Stat în Ministerul de Interne a declarat acum câteva momente pentru TVR:  “Nu vom specula asupra cauzelor acestui incendiu, până nu avem rezultatele anchetei de la colegii nostri pompieri”.

Spitalul dispune de tehnică medicală de ultimă generație și are la acest moment toate avizele și autorizările necesare funcționării.

La această ora incendiul a fost stins iar la fața locului au ajuns echipele de anchetatori care vor stabili cauzele acestui dezastru.

sursa foto mediafax.ro

INCENDIU DEVASTATOR ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ, LA INSTITUTUL MATEI BALȘ

Cele mai citite

To Top