Cultural

HORAȚIU MĂLĂELE semnează regia primului film românesc lansat online, vineri 21 mai 2021

Primul film românesc lansat online va avea premiera vineri, 21 mai 2021, orele 20.00, pe platforma streamerse.net  și este o producție a cărei regie este semnată Horațiu Mălăele.

Mai mult ca sigur  ați apreciat cu câțiva ani în urmă peliculele ”Nunta mută” (2008), și ”Funeralii Fericite”(2013). Iată că acum suntem în așteptarea celei de a treia producții cinematografice sub marca Adrian Lustig-Horațiu Mălăele!

Luca Plătici este personajul principal al filmului. Acesta își trăiește viața de imigrant român pe tărâm american, la New York, visând să ajungă vedetă de cinema. După două decenii de experiențe americane mai degrabă conflictuale, eroul nostru se întoarce în România, o țară devenită pentru el de nerecunoscut dar cu ajutorul cătorva cunoștințe din perioada trăită anterior în țară, reușește să depășească momentele critice cu care se confruntă, găsindu-și astfel un posibil sens al propriei  existențe.

I-am solicitat lui Adrian Lustig, căteva rânduri despre producția cinematografică al cărui scenariu îl semnează, iar Domnia sa a avut amabiltatea să ne trimită în exclusivitate următoarele gânduri premergătoare premierei:

“Pe 21 mai, la orele 20 fix (mai mult sau mai puțin), pe platforma streamerse.net, va avea loc premiera online a thrillerului psihologic ”LUCA”,  regizat de Horatiu Malaele și scris de mine. Mălăele – un thriller? – asta e deja o știre! După succesul filmului nostru de debut ”Nunta Mută ”, difuzat în 31 de țări, și după comedia neagră ”Funeralii Fericite”, pe care l-am facut tot impreuna, Horațiu își încearcă acum mâna într-un proiect care poate părea – la o primă impresie, vecină cu prejudecata – un contre-emploi. Ultimele filmări au avut loc în centrul New York-ului. În film, regizorul Mălăele are și o apariție ca actor: un regizor polonez care filmează la New York, intr-o… morgă! De ce neaparat la New York? Pentru că incidentul declanșator al poveștii mele are loc la New York, iar New York-ul e inconfundabil. El nu poate fi simulat în platou sau cu mijloacele graficii computerizate, fără riscul de a părea un fake. Atmosfera din Times Square, noaptea, cred că a potențat performanța actoricească a lui Istvan Teglas, interpretul lui Luca. La New York s-a întâmplat să plouă, a fost un episod gen “filmând în ploaie”… Ca o coincidență,  “Singin’ in the Rain” a avut premiera în 1952, anul nașterii lui Mălăele!”

Așadar, echipa Adrian Lustig-Horațiu Mălăele a construit pentru public o poveste cu caracteristicile unui thriller, accesorizată  așa cum ne așteptăm cu elemente de aventură și comedie, având la dispoziție o distribuție internațională  în fruntea căreia se află actorul Istvan Teglas. Rodica Mandache, Andi Vasluianu, Mădălina Craiu, Ovidiu Niculescu, Gelu Nițu, Bogdan Cotlet, Dan Ursu, Giulia Nahmany , Bogdan Mălăele, Mike Lewis, Haward Dell, Tommaso Busini, sunt doar câțiva dintre actorii care fac parte din remarcabila echipă pe patourile de filmare.

„Cred că actorul este o oglindă imensă și vie, în care ne mai aranjăm din când în când, viața. Existența lui pare ciudată, inexplicabilă și tainică. Când viața, cu tot hățișul ei conceptual, se opune ca un asemenea destin să își urmeze rostul, lucrurile o iau razna. Minimalizând, despre acest derapaj forțat vreau să vorbesc în acest film pe care îl voi ridica împreună cu cea mai talentată echipă din casa cinematografiei noastre”, explică regizorul Horațiu Mălăele,citat de aarc.ro

 

sursa foto: aarc.ro

Alături de cei doi cineaști care semnează scenariul și regia acestei opere cinematografice, le-au fost coechipieri în calitate de producători, Cristina Dobrițoiu și Titi Rădoaie. Camera este semnată de George Dăscălescu și Dan Iancău.

Seara premierei se va incheia cu o sesiune Q&A care va fi moderată de criticul de film Irina-Margareta Nistor. Vor fi prezenți, regizorul Horațiu Mălăele și o parte din actorii principali.

Cu durata de 1h și 45min, filmul  poate fi vizionat pe platforma streamerse.net în perioada 21mai-30 iunie 2021 și nu este recomandat persoanelor sub 15 ani. Prețul unui bilet este de 35 lei.

 

În completarea celor spuse mai sus, puteți viziona trillerul filmului accesând linkul de mai jos:

sursa foto cover: prwave.ro

 

 

HORAȚIU MĂLĂELE semnează regia primului film românesc lansat online, vineri 21 mai 2021
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2010 Hyperflash.ro | 2021

To Top