Social

Fotografiile elevelor din anuar modificate digital. „Le-a făcut să se rușineze cu corpurile lor”

Un liceu din Florida va rambursa costurile anuarelor după ce un angajat a modificat digital imagini cu zeci de eleve pentru a le ascunde decolteul și umerii.

Decizia liceului Bartram Trail de a cenzura 80 de fotografii, multe editate digital grosolan, i-a enervat pe părinți și elevi. Părinții au acuzat conducerea școlii că „le-a făcut pe fete să se rușineze cu trupurile lor”, potrivit The Guardian.

Portretele elevilor de sex masculin nu au suferit nicio modificare, au spus persoanele care au văzut anuarul. De asemenea, fotografiile echipei de înot în care băieții erau îmbrăcați doar în chiloți nu au fost alterate. „Au pus un chenar negru pe pieptul meu și totul arată foarte ciudat”, a declarat Riley O’Keefe, o elevă din clasa a IX-a, după ce a primit exemplarul ei pe care a dat 100 de dolari.

Imaginile apărute în presă au arătat încercări stângace de a acoperi pielea fetelor. În unele fotografii, au fost copiate pur și simplu chenare din îmbrăcămintea fetelor, apoi lipite la întâmplare pentru a acoperi umerii sau decolteul.

Pentru că unele imagini au devenit de-a dreptul ridicole, elevele în cauză au fost tachinate de către colegi, spun părinții. „Școala a făcut o treabă oribilă în ceea ce privește protejarea sănătății mintale a copiilor noștri”, a declarat Adrian Bartlett, părintele unei eleve de 15 ani. „Îi face pe copiii noștri să simtă că ar trebui să-și acopere corpul, să le fie rușine și a fost umilitor pentru mulți dintre ei.”

Într-un comentariu la St. Augustine Record , Christina Langston, șefa districtului pentru relațiile cu comunitatea, a spus că editarea a fost făcută de o profesoară care a concluzionat că fotografiile încalcă codul vestimentar al districtului și că „îmbrăcămintea are un caracter vulgar și este inacceptabilă”. “Procedura anterioară a liceului Bartram Trail a fost de a nu include în anuar imagini ale elevilor pe care le considerau că încalcă codul de conduită al elevilor, astfel încât modificările digitale au fost o soluție pentru a se asigura că toți elevii au fost incluși în anuar”, a adăugat Langston, care a mai spus că orice elev sau părinte nemulțumit de această decizie, va primi banii înapoi.

Surse foto:

https://eu.staugustine.com/story/news/education/2021/05/21/st-johns-county-parents-angery-yearbook-photo-edits-girls-clothes-bartram-trail-high-school-florida/5199666001/

https://www.news4jax.com/news/local/2021/05/20/st-johns-school-district-offers-refunds-after-female-student-photos-edited-in-yearbook-for-code-violations/

Fotografiile elevelor din anuar modificate digital. „Le-a făcut să se rușineze cu corpurile lor”
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2010 Hyperflash.ro | 2021

To Top