Diverse

Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru 2017

Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru s-a mutat anul acesta la București, după ce ultimele 3 ediții s-au desfășurat la Suceava. Festivalul a avut loc în perioada 9-16 iulie, iar spectacolele au avut loc în 2 locații: teatrul Metropolis (Sala Mare) și teatrul Bulandra (Sala Toma Caragiu și Studio Space). Evenimentul reunește cele mai importante școli de teatru din România și din străinatate, înlesnind astfel schimburile de experiență dintre acestea. Mutarea festivalului în Capitală a oferit acestuia o mai mare amploare și deschidere către public, organizatorii având intenția de a contribui la dezvoltarea locală și regională și de a crea posiblitatea unor parteneriate internaționale.

Au participat reprezentanți ai unor școli prestigioase din Anglia (RADA – Royal Academy of Dramatic ArtLondra), Rusia (Russian State Institute of Performing Arts, St. Petersburg), Slovacia (VSMU Academy of Performing Arts, Bratislava), Serbia (University of Arts, Belgrad), Macedonia (Faculty of Dramatic Arts, Skopje), Republica Moldova (Academia de MuzicăTeatru și Arte PlasticeFacultatea de Teatru, Film și Dans, Chișinău), precum și școli de teatru românești, de la Sibiu, Târgu-Mureș, Iași și București. 

Sâmbătă seara, echipa Hyperflash a avut onoarea de a asista la spectacolul pus în scenă de studenții școlii londoneze, o interpretare a celebrei piese de teatru a lui William Shakespeare, A douăsprezecea noapte, desfășurată în Sala Mare a teatrului Metropolis. ”Am încercat, ca grup, să dăm la o parte toate preconcepțiile pe care le-am avut despre acest text și de asemenea să uităm toate montările văzute.” a spus regizorul piesei, Mark Leipacher. Într-adevăr, interpretarea actorilor a fost unică, obiectiv dificil de atins când vorbim de o piesă de Shakespeare. Pe parcursul celor 90 de minute, spectatorii au fost fascinați de tinerii actori, iar povestea gemenilor Viola și Sebastian, separați în urma unei furtuni pe mare, a fost prezentată într-o lumină nouă. Unele personaje au oferit câteva surprize plăcute spectatorilor, astfel că Malvolio, intendentul contesei Olivia, și Feste, bufonul, personaje de gen masculin au fost interpretate magistral de două tinere actrițe. Finalul piesei a stârnit aplauzele publicului, care au durat minute bune, însoțindu-i pe tinerii de la RADA până la coborârea lor de pe scenă.

Foto : Ramona Banu.

Cele mai citite

To Top