Cultural

FESTin pe Bulevard la Teatrul Nottara – fotografii și atmosferă

Festivalul de teatru FESTin pe Bulevard a susținut în perioada 8 – 17 octombrie, a 3-a ediție la București.

Festivalul a adus publicului spectacole de teatru din București, din România și internaționale.

La FESTin pe Bulevard au participat 3 teatre: Teatrul Țăndărică, Teatrul Nottara, Teatrul Odeon. Secțiunea de spectacole – lectură a avut loc în Librăria Cărtureşti Verona, iar secțiunea de ateliere a avut loc la Teatrul Țăndărică.

11693814_10206057195982385_2964176886855112425_nTeatrul Nottara ne-a întâmpinat cu producții proprii:

„Femei de post” de Hanna Azoulay Hasfari

„Aprilie, dimineața” de Mihai Ispirescu

„Călătoria” de Gavriil Pinte

„Viaţa e suferinţă” de Oliver Bukowski

„Portugalia” de Zoltán Egressy

„Vestul singuratic” de Martin McDonagh

„Fazanul” de Georges Feydeau

Dar și producții ale teatrelor din țară:

„Cheia” de András Forgách

„În trafic” de Alina Nelega

„Chip de foc” de Marius von Mayenburg

„Șefele” de Werner Schwab

„Tarelkin” după Aleksandr Suhovo-Kobîlin

„Trei gemeni venețieni”  de Antonio Mattiuzzi Collalto

„The History Boys. Poveşti cu parfum de liceu” de Alan Bennett

Și producții internationale, titrate în limba română:

„Kabaret Astragal” de Albertine Sarrazin, Vladimír Fekar

„Un cuplu de români amărâţi vorbitori de polonă” de Dorota Masłowska

„Sex, drugs, gods and rock’n roll” după Eric Bogosian și Jose Saramago

Fiecare spectacol a avut loc cu sala plină la Teatrul Nottara și spiritul festiv plutea în aer. Gazdele au întâmpinat spectatorii îmbrăcate în costume de sărbătoare.

Sâmbătă 17 octombrie, în ultima seara a festivalului a avut loc extragerea pentru tombola care s-a ținut pe întreaga durată a FESTin pe Bulevard, la Teatrul Nottara.

După ultimul spectacol desfășurat, a avut loc ceremonia de premiere. Premiile au fost oferite de sponsori și au vizat mai multe categorii.

Juriul publicului a ales să premieze spectacolul „The History Boys. Poveşti cu parfum de liceu” de Alan Bennett.

Premiul pentru cel mai bun spectacol la secțiunea „Criza limbajului … Limbajul Crizei” a fost câștigat de spectacolul „Vestul singuratic” de Martin McDonagh.

Premiul pentru cea mai bună actriță a fost câștigat de Enikő Györgyjakab din spectacolul Cel care închide noapteadupă Liliana Cavani.

Premiul pentru cel mai bun actor a fost câștigat de Harsányi Attila din „Sex, drugs, gods and rock’n roll” după Eric Bogosian și Jose Saramago.

Ultimul premiu al serii, pentru cel mai bun regizor, i-a fost acordat  lui Alexandru Mâzgăreanu.

Festivalul este membru al Europe for Festivals Festivals for Europe (EFFE) și al rețelei internaționale de teatru New European Theatre Action (NETA).

Festivalul FESTin pe Bulevard a fost finanţat de Primăria Municipiului Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Ministerul Culturii, având şi sprijinul UNITER.

Urmează, de asemenea și Festivalul Național de Teatru la București, în perioada 23 octombrie – 1 noiembrie 2015.

Vă invităm să vizitați galeria de fotografii a evenimentelor ce au avut loc în cadrul FESTin pe Bulevard la Teatrul Nottara.

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top