Seriale

Elite – noua dramă cu adolescenți pe care mizează Netflix

 

Acum, când zilele de toamnă și frigul încep să își facă simțită prezența, am ajuns din nou în acel moment din an în care începem să ne refugiem în casă alături de o carte sau un film. Dacă ați ales cea de-a doua variantă, am pregătit pentru serile lungi un nou serial marca Netflix.

Serialul Elite, noua dramă cu și despre adolescenți, vă prezintă două lumi complet opuse care intră în coliziune.

Serialul urmărește povestea a trei adolescenți care provin din clasa muncitoare și care ajung, datorită unor circumstanțe neprevăzute, să învețe la Las Encinas, un liceu pe care îl frecventează doar copii de bani gata. Frumoși, populari și extrem de bogați, așa pot fi descriși în puține cuvinte elevii din Las Encinas și cu care Nadia, Samuel și Christian nu au absolut nimic în comun. Ei sunt the outsiders și sunt nevoiți să lupte pentru a fi acceptați. Iar ceea ce părea la început o șansă extraordinară, se va transforma într-o luptă de demonstrare a nevinovăției.

Totuși, lumea sofisticată și plină de lux, în care își fac veacul acești copii de bani gata, care par că nu duc grija zilei de mâine și apariția celor trei personaje care nu se încadrează în statutul social a celor care învață la Los Encinas m-au făcut să mă gândesc la un alt serial celebru care se învârtea în jurul altor copii bogați, pentru că farmecul Gossip Girl se simte și aici. Și este adevărat că există numeroase elemente care te trimit cu gândul la acest serial.

De asemenea, ideea de crimă (căci, să nu uităm, în acest serial are loc și o crimă) te trimite spre un alt serial la fel de celebru, Pretty Little Liars. Dar trebuie să recunosc că această combinație pare a fi un loz câștigător pentru cei de la Netflix, care au anunțat deja că va exista un sezon doi pentru Elite. Drama atrage, iar dacă în ecuație mai apar și adolescenți, atunci s-ar putea să fi găsit rețeta perfectă, cel puțin pentru o vreme.

Elite este un serial care promite. Un serial despre adolescenți care au o mulțime de secrete. Este, de asemenea, despre un șir infinit de minciuni și secrete, este despre trădare, dar și despre o moarte suspectă.

Elite este cel de-al doilea titlu original spaniol, pe care cei de la Netflix îl lansează și este regizat de Ramón Salazar (Sunday’s Illness, Three Steps Above Heaven) și Dani de la Orden (El Mejor Verano de mi vida, Party Town) și scris de Carlos Montero (The Time in Between și creatorul Physical or Chemical) și Darío Madrona (Génesis, La chica de ayer și co-producătorul The Protected).

Din distribuția noul serial fac parte trei actori din „La Casa de Papel” – María Pedraza, Miguel Herrán și Jaime Lorente – dar și mai multe fețe noi, precum Itzan Escamilla (Cable Girls, The Ministry of Time), Miguel Bernardeau (Ola de Crímenes), Arón Piper (15 Years and One Day), Ester Expósito (Estoy Vivo), Mina El Hammani (El Príncipe), Álvaro Rico (Velvet Collection) și Omar Ayuso (care debutează în Elite). Din distribuție mai face parte și Danna Paola (Dare to Dream), care se numără printre cele mai populare actrițe și cântărețe din Mexic.

Sursa foto: El Diario.

Elite – noua dramă cu adolescenți pe care mizează Netflix

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.



Copyright © 2010 - 2018 Hyperflash.ro

To Top